Sibiul participă și anul acesta, pentru al treilea an consecutiv, la programul “BE ACTIVE”, inițiat de Agenția Națională pentru Sport în contextul Săptămânii Europene a Sportului, un program al Comisiei Europene care se desfășoară în această săptămână.
Primăria Sibiu a înscris pe platforma BeActive o serie de activități organizate de Serviciul Public Sport și Agrement, de către Clubul Sportiv Școlar Sibiu și de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu.
Luni, 23 septembrie:
- între orele 16.00-19.30, Clubul Sportiv Școlar Sibiu organizează la baza sportivă proprie, de pe bulevardul Victoriei nr. 35, activități de inițiere în patinajul viteză pe role, prin jocuri, ștafete și demonstrații de elemente tehnice
Marți, 24 septembrie:
- între orele 08.30 și 10.00, Clubul Sportiv Școlar Sibiu oferă celor interesați posibilitatea de a participa la activități de inițiere în handbal la Sala Transilvania
- de la ora 18.30, Clubul Sportiv Comunitar organizează pentru publicul larg un antrenament de alergare, pe pista de atletism a Stadionului Municipal Sibiu
- Baia Populară Sibiu așteaptă sibienii la o serie de activități sportive cu participare gratuită, la fiecare putând participa un număr de maxim 10 persoane care trebuie să se înscrie apelând numărul de telefon 0269/21.44.45: un antrenament de taekwondo, între orele 16.00 – 17.00; un antrenament pe circuitul de forță în sala de fitness, între orele 17.00 – 18.00; un antrenament de box, între orele 18.00-19.00; un antrenament de stretching, de la ora 18.30 la ora 19.30
Miercuri, 25 septembrie:
- între orele 08.00 și 20.00, cei dornici de mișcare pot utiliza gratuit pista de atletism a Stadionului Municipal, o inițiativă a Serviciului Sport și Agrement al Primăriei Sibiu
- între orele 07.30-11.00 și respectiv 13.00 – 17.00, în sala de sport din parcarea Teatrului, Clubul Sportiv Școlar Sibiu invită publicul să participe la Ziua Baschetului, marcată prin activități de inițiere în acest sport, prin jocuri și demonstrații. Echipele de baschet feminin și masculin vor susține și antrenamente în acest interval orar.
Joi, 26 septembrie:
- la Complexul Lacul Binder, sibienii sunt așteptați între orele 12.00 – 17.00, pentru plimbări gratuite cu caiacul sau placa de SUP
- de la ora 16.00 va avea loc la Baia Populară Sibiu un concurs de înot între 50 de copii care urmează cursurile aici
- de la ora 18.00, Clubul Sportiv Comunitar organizează un tur de alergare prin cartierele Sibiului. Doritorii de mișcare sunt așteptați în Piața Mare, punctul de plecare.
Sâmbătă, 28 septembrie:
- începând cu ora 09.00, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu organizează un tur de alergare prin parcul Sub Arini, punctul de plecare fiind Stadionul Municipal, pe latura dinspre Aleea Mihai Eminescu.