Cultul Sfântului Ladislau a fost foarte important în viața spirituală a orașului Sibiu, atingând apogeul în secolul al XV-lea, dar continuând și după Reformă, din rațiuni religioase, însă și politice, așa după cum explică dr. Frank-Thomas Ziegler, istoric de artă și manager Relații publice al Bisericii Evanghelice C.A. din România – Parohia Brașov.
Ieri, în cadrul prelegerii „Sfântul Ladislau la Sibiu”, susținută la Sala Oglinzilor, cu ocazia festivalului Ars SACRA la Sibiu, Ziegler a amintit cele mai semnificative legături ale acestui sfânt cu istoria Sibiului, pornind de la capelele închinate Sfântului Ladislau, la monedele bătute în monetăria sibiană, reprezentările iconografice sau faptul că era ocrotitorul breslei croitorilor. În mod special, venerarea Sfântului Ladislau avea rolul de a demonstra loialitatea sașilor față de coroana maghiară în scopul menținerii privilegiilor acordate odinioară coloniștilor de către regii maghiari, a subliniat Ziegler.
Comunitatea săsească a avut întotdeauna o apropiere specială pentru Sfântul Ladislau, legendarul rege maghiar din secolul al XI-lea, canonizat în 1192, aproape în același timp în care cetatea noastră era atestată documentar pentru prima dată. Venerarea acestuia a atins apogeul în Sibiu în secolul al XV-lea, iar dovada tangibilă a acestui fapt era existența capelei Sf. Ladislau, ridicată la începutul secolului XV pe fundațiile unui lăcaș cu cel puțin 200 de ani mai vechi, aflată în imediata vecinătate a Liceului Brukenthal și care, din păcate, a fost demolată în 1898. În cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea, conform statutului breslei croitorilor sibieni, se poate deduce că Sf. Ladislau era patronul acestor meșteșugari. De asemenea, există mărturii potrivit cărora, la începutul secolului al XVI-lea, se găsea o capelă privată purtând hramul Sfântului Ladislau în casa familiei patriciene Lutsch.
Ladislau apare și pe unele monede bătute la Sibiu, în monetăria înființată în anii 1420, dar mai ales în înfățișările iconografice din marea biserică parohială Sfânta Maria, actuala catedrală evanghelică din Piața Huet. Cea mai cunoscută pictură murală aflată în corul bisericii evanghelice a fost păstrată în scopul apărării privilegiilor medievale ale sașilor, chiar și după ce aceștia au trecut la protestantism, spune Frank-Thomas Ziegler.
„În versiunea sa medievală, pictura murală avea două funcții de bază. În primul rând, ca imagine devoțională, era menită să inspire devoțiune față de Corpus Christi. Iar, în al doilea rând, grupul de cinci blazoane exprima loialitatea orașului Sibiu față de regalitatea maghiară. Cetățenii Sibiului intenționau să arate astfel, fără echivoc, că, după ce anterior schimbaseră de două ori tabăra între el și rivalul său, acum erau loiali regelui Ladislau Postumul, recent instalat pe tronul Ungariei. La fel precum cele cinci steme, și cei doi sfinți regi, Ștefan și Ladislau, făceau parte din versiunea medievală, originală. Aceștia, împreună cu alți sfinți, au avut o poziție centrală în compoziția picturii murale. Prin dubla lor calitate, de regi și de sfinți, ei leagă istoria regatului maghiar de istoria biblică a mântuirii. Prin existența lor, ei sunt dovada vie că lucrarea divină a mântuirii, atestată în Sfânta Scriptură, își exercită efectele în regalitatea maghiară până în zilele noastre, care este astfel o regalitate legitimată prin divinitate par excellence. Faptul că regele Ladislau Postumul purta același nume ca predecesorul său canonizat nu a făcut decât să sublinieze încă o dată legitimitatea genealogiei și a fost pentru donatorii picturii murale, cu siguranță, un argument binevenit pentru includerea sfântului în marea pictură murală. Ștefan și Ladislau ilustrează legătura dintre istoria mântuirii și soarta regatului. De asemenea, ei servesc drept mediatori între două niveluri de realitate – între cea a noastră, a spectatorilor, și cea a faptelor mântuirii. Sfinții regi și cei doi donatori acționează la ambele niveluri.
În 1545, la exact 100 de ani după ce Johannes de Rosenau a creat pictura murală, sașii din Sibiu au introdus Reforma bisericească. Urmând exemplul Reformei din Wittenberg, sașii transilvăneni au rămas extrem de conservatori în ceea ce privește problema imaginilor. De principiu, se tolera ca imaginile sfinților să rămână în biserici dacă nu erau obiectul unei adorații directe. Cu toate acestea, picturile din perioada anterioară Reformei nu au fost, adesea, păstrate în starea lor inițială, ci modificate, astfel încât să fie mai compatibile cu noua credință. Acest lucru s-a întâmplat și în 1650, cu pictura murală a lui Johannes de Rosenau. Pictorul Georg Hermann a fost însărcinat să transforme vechea pictură devoțională, dedicată venerării Trupului Sfânt, într-o pictură confesională luterană. El a mărit numărul reprezentărilor lui Isus Hristos de la două la șapte. Dar de ce Georg Hermann nu a pictat peste cele cinci steme și cei doi sfinți? Motivul nu constă în relația specifică a cetățenilor din Sibiu cu Ladislau Postumul, ci mai degrabă în relația lor fundamentală cu casa regală maghiară. Încă de la venirea lor, baza existenței sașilor transilvăneni au fost privilegiile acordate de regii maghiari. Chiar și după ce Transilvania a intrat sub dominație otomană și apoi habsburgică, sașii transilvăneni au făcut mereu eforturi persistente, uneori disperate și – timp de cinci secole – reușite pentru a se asigura că aceste privilegii continuau să fie recunoscute și menținute. Pentru a-și susține cererile, ei făceau referire în mod constant la primele concesii pe care regii maghiari le-au făcut și le reaminteau conducătorilor transilvăneni cât de des reușeau. Se străduiau să îi familiarizeze cu promisiunile făcute de regii maghiari și să se asigure că amintirea acestora nu se estompează. Pe lângă documentele propriu-zise, operele picturale ca aceasta au fost ajutoare binevenite pentru a păstra vie memoria. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care operele de artă care prezentau însemnele regalității au fost păstrate aproape intacte și în perioada în care imperiul maghiar era deja distrus de otomani. Prin urmare, nu este o coincidență faptul că pictura murală a lui Johannes de Rosenau este singura din biserica parohială evanghelică din Sibiu care nu a fost acoperită niciodată și a supraviețuit până în prezent. A fost păstrată, pe de o parte, pentru că putea fi transformată în imagine confesională protestantă, dar, pe de altă parte, pentru că păstra vie amintirea alianței deosebite a sașilor transilvăneni cu casa regală maghiară”, a spus Ziegler.
