Reușită diplomatică sibiană

Reușită diplomatică sibiană

Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a fost ales președintele Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova (CALRRM).

În perioada 27-29 septembrie, la Sibiu, a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Generale a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova. În cadrul acestei reuniuni Valentin-Dumitru-Ioan Ivan, primarul comunei Sadu, a fost ales, cu unanimitate de voturi, în funcția de președinte a CALRRM pentru mandatul 2024 – 2025.

„Vreau să mulțumesc în primul rând colegilor din Asociația Comunelor din România, pentru încrederea acordată de a reprezenta ACoR în conducerea CALRRM. De asemenea, mulțumesc colegilor primari din cele două structuri asociative, Asociația Orașelor din România și Congresul Autorităților Locale din Republica Moldova pentru votul unanim acordat în vederea preluării mandatului de președinte 2024 – 2025. CALRRM – este cea mai mare structură asociativă din România si Republica Moldova, această responsabilitate mă onorează dar mă și responsabilizează în mare măsură. Obiectivul nostru principal este susținerea Republicii Moldova în drumul proeuropean. Acest deziderat este susținut de CALRRM prin reprezentanți săi legali și în cadrul Comitetului European al Regiunilor. Astăzi, la Sibiu, a fost adoptată Declarația Apel a acestei structuri asociative care a completat memorandumului de la Grenoble din Franța, al cărui inițiator a fost Emil Drăghici președinte ACoR. Așadar, alături de forurile europene prietene, în cadrul Comitetului European al Regiunilor, susținem dobândirea statutului de membru asistent al Congresului Autorităților Locale din Moldova. Odată ce vom definitiva obiectivele noastre majore pentru acest mandat vom face publică agenda noii echipe”, a declarat Ivan.

Sesiunea extraordinară a fost deosebit de fructuoasă, iar rezoluțiile lansate aici devansează demersurile diplomatice susținute în tandem de România și Republica Moldova, potrivit organizatorilor. În conformitate cu prevederile statutare ale președinției rotative, Asociația Comunelor din România (ACoR) a preluat conducerea pentru mandatul 2024 – 2025. Valentin-Dumitru-Ioan Ivan, primarul comunei Sadu și vicepreședintele ACoR, a fost ales, în unanimitate, pentru funcția de Președinte a CALRRM. Tatiana Badan – primarul de Selemet – Raionul Cimișlia, Republica Moldova, președintele CALM și Daniel Nicolaș – primarul orașului Odobești – Bacău, prim-vicepreședinte al Asociației Orașelor din România, au fost aleși, tot prin vot unanim, în funcțiile de copreședinți.

„Un moment istoric a vizat adoptarea Declarației-apel a CALRRM de la Sibiu, 28 septembrie 2024, care prevede următoarele obiective: stabilirea unei agende comune prin care se vor face demersuri la nivelul guvernelor celor două state, pentru participarea membrilor CALRRM la ședințele comune ale guvernelor în calitate invitați;  respectarea prevederilor legale cu privire la participarea CALRRM la procesul de consultare la elaborarea actelor normative, susținerea Republicii Moldova în drumul proeuropean și extinderea înfrățirilor între comunități, susținerea prin reprezentanții legali in COR, alături de forurile europene prietene privind dobândirea statutului de membru asistent al Congresului Autorităților Locale din Moldova”, se mai arată în comunicatul ACoR.

Oaspeții din Republica Moldova au vizitat, în aceste zile, și Biertanul, care în 2024 deține titlul de Comuna Comunelor din România.

Răspunde