„Puntea de legătură între vechea și noua administrație – asigurarea continuității dezvoltării satului românesc” a fost principală temă a ultimei ședințe ordinare a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România (ACoR) filiala Sibiu, desfășurată ieri.
Prima întâlnire a reprezentat sesiunea de informare pentru noii primari.
Primarii recent aleși au participat la o sesiune de informare, în care au fost prezentate detalii esențiale ale cadrului legislativ și normativ ce le va ghida activitatea. Această sesiune a avut scopul de a-i pregăti pentru noile responsabilități și de a le oferi instrumentele necesare pentru a gestiona eficient nevoile comunităților pe care le vor reprezenta.
Sprijin pentru cei afectați de inundații
Una dintre prioritățile discutate în ședința Consiliului Director a fost nevoia urgentă de a oferi sprijin comunității din Fârțănești, județul Galați, grav afectată de recentele inundații. ACoR Sibiu s-a angajat în mobilizarea de resurse ce vor contribui la reconstrucția comunei.
Dezbateri și decizii importante
Adunarea Generală a Filialei Județene Sibiu a Asociației Comunelor din România a inclus următoarele teme prioritare:
Ajutor financiar: A fost discutată alocarea unui ajutor financiar de minimum 10.000 lei, complementar unui plan de intervenție directă – prin deplasarea reprezentanților comunelor în zonele afectate de inundații.
Gestionarea zonelor protejate: S-au purtat discuții ample privind modul în care zonele protejate special influențează într-o notă multidimensională comunele din județul Sibiu, subliniind importanța unei strategii adecvate, în gestionarea acestora.
Cooperare administrativă: S-au propus mecanisme de colaborare și cooperare intercomunală, menite să îmbunătățească eficiența administrației locale. Astfel, modul de organizare și funcționare, cât și eficiența aparatului local existent au reprezentat teme de interes, plasate în prim-planul discuțiilor.
Animalele fără stăpân: A fost discutată necesitatea angajamentului comun, precum și nevoia unei foi de parcurs ce va facilita gestionarea și, mai apoi, soluționarea problemei. Instrumentele de acțiune identificate sunt reprezentate, în deosebi de: studiile locale de oportunitate, crearea unui grup de lucru și dezvoltarea de parteneriate cu ONG-uri specializate.
Salubrizare: Au fost discutate tarifele serviciilor de salubrizare, situațiile financiare actuale și necesitatea îmbunătățirii comunicării cu ADI Eco Sibiu, în vedere gestionării mai eficiente a raporturilor existente.
Recunoașterea eforturilor primarilor care și-au încheiat mandatul
Finalul ședinței a fost marcat de un moment deosebit. ACoR Sibiu a adresat mulțumiri și aprecieri primarilor care și-au încheiat mandatele. „Efortul și dedicarea lor pentru comunitățile locale au fost recunoscute, iar munca lor ne-a inspirat să continuăm lupta pentru o administrație locală puternică și eficientă. Le mulțumim pentru contribuțiile lor semnificative! ACoR Sibiu rămâne ferm dedicată susținerii administrației locale și a comunităților, depășind împreună provocările și continuând să facă o diferență pozitivă în viața oamenilor”, se arată în comunicatul asociației.