Investiții europene pentru dezvoltarea infrastructurii universitare din Sibiu

Investiții europene pentru dezvoltarea infrastructurii universitare din Sibiu

După mai puțin de trei luni de la prezentarea publică a investițiilor derulate la ferma didactică a Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului din Șura Mică, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) contractează o nouă cerere de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii universitare.

Este vorba de proiectul „Lucrări de extindere, reabilitare, modernizare si echipare la Facultatea de Inginerie, Corp I, II și III ULBS”, a cărui valoare totală este de peste 40,4 milioane lei. Finanțarea nerambursabilă – în valoare de peste 6,7 milioane euro – este asigurată în cadrul Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027. De aceste fonduri vor beneficia peste 2.700 studenți ai Facultății de Inginerie.

Acest proiect, coordonat de ADR Centru, în calitate de Autoritate de Management a PR Centru, urmărește creșterea nivelului de adecvare a ofertei educaționale, în raport cu nevoile pieței muncii, pentru Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prin modernizarea infrastructurii și a bazei materiale didactice, până în luna august 2027 suprafața utilă pentru studiu a acestei facultăți urmând să fie majorată cu peste 13%, întreaga clădire fiind modernizată și beneficiind de echipamente de studiu moderne.

”Acest proiect al Universității din Sibiu subliniază preocuparea managementului unității de învățământ superior de a oferi studenților un mediu de învățare cel puțin la nivelul tehnologiilor utilizate de către companii care operează pe piața regională și europeană. În urmă cu cinci ani, începeau lucrările la Șura Mică, în cadrul proiectului pe care ADR Centru l-a finanțat prin Programul Operațional Regional Regio 2014-2020. Atunci, valoarea totală a finanțării a fost de peste 5,5 milioane euro, contribuția ULBS fiind de aproximativ 1,25 milioane euro. De această dată, investițiile vizează o construcție din centrul municipiului Sibiu, prin reabilitarea și modernizarea a trei corpuri de clădire, fiind reconfigurate prin extindere etajele 4 și 5 ale corpurilor II și III. Vorbim de un proiect de peste 8 milioane euro, pentru cofinanțarea căruia Universitatea contribuie cu puțin peste 1,6 milioane euro. Vor fi obținute spații suplimentare destinate învățământului de calitate pentru cei peste 2.700 studenți. Practic, după finalizarea acestor investiții, Facultatea de Inginerie a ULBS își va sărbători în mod deosebit semicentenarul, în 2026, urmând să ofere tinerilor condiții ultramoderne de studiu”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Astfel, Universitatea se adaptează nivelului de dezvoltare tehnologică și cerințelor specifice pentru îmbunătățirea ofertei de formare universitară pentru trei dintre obiectivele generale din SNCI și a celor de Specializare Inteligentă pentru perioada 2021-2027: Industria auto și Mecatronică, Industria ușoară, Sectorul IT și Industriile creative.

Prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rectorul ULBS, a precizat: „Iată că, după aproape 50 de ani de la înființarea Facultății de Inginerie, regândim prin această investiție majoră mediul de învățare, astfel încât să corespundă nevoilor actuale de studiu și cerințelor viitorului, mai ales pentru că vorbim despre o facultate puternic ancorată în procesul de schimbare tehnologică. Prin programele noastre care stabilesc conexiuni de cercetare la nivel european, punem în legătură studenții și cadrele didactice din universitatea noastră cu omologii lor din spațiul academic internațional, așa încât era firesc să ne dorim să avem și aici, la ULBS, spații moderne, comparabile cu cele ale universităților europene de profil. Vom crea la Sibiu o infrastructură care va deveni cu siguranță un pol de atracție educațională pentru viitorii studenți, pentru partenerii noștri din mediul de afaceri și pentru comunitatea sibiană.”

Răspunde