Expoziția „Transfăgărășan 50” și parada „Mașini care au trecut munții” se organizează la Muzeul ASTRA cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la construcția „drumului dintre nori”.
Consiliul Judetean Sibiu aniversează 50 de ani de la inaugurarea Transfăgărășanului, în colaborare cu Muzeul ASTRA, Agenția Județeană de Turism Sibiu și Club Dacia Nostalgia. Între 20 septembrie și 20 decembrie, în Muzeul în aer liber, Mediateca din Pavilionul Muzeal Multifuncțional, va putea fi vizitată o mică expoziție, „Transfăgărășan 50”, unde va putea fi vizionat un documentar despre acest drum, „Sibiu, poarta de sud a Transilvaniei – Transfăgărășanul”, realizat de Dumitru Budrala, câteva desene realizate de către muzeograful Adrian Stoia și obiecte din perioada comunistă, aflate în colecția Muzeului ASTRA.
De asemenea, sâmbătă, 21 septembrie, în Muzeul în aer liber, va avea loc evenimentul „Mașini care au trecut munții”, realizat în colaborare cu Club Dacia Nostalgia. Câteva autoturisme de colecția Dacia 1300 și 1310, din anii ’70-’80, vor străbate muzeul și vor staționa între orele 11.00-13.00 în zona morilor de vânt, iar între 13.00 și 15.00, în zona scenei de pe lac. Șoferii vor veni cu obiecte de epocă și cu povești, despre cum se călătorea în trecut, inclusiv pe Transfăgărășan. „Amintim că în anul 1974, cea mai accesibilă mașină pentru români, era Dacia 1300, cu care s-a mers pe drumul cu care ne mândrim și pe care îl aniversăm”, spun organizatorii.