Muzeul ASTRA găzduiește sâmbătă, 10 august, între orele 10.00 și 15.00, la Târgul de țară, Festivalul tomatelor și al biodiversității horticole.
Acest eveniment este organizat în colaborare cu grupul Semințe cu suflet, în cadrul programului „Târgul de țară: grădină și peisaj legumicol 2024”.
Cu această ocazie, sibienii și turiștii interesați de grădinărit pot primi gratuit semințe în cadrul acestui târg inedit. De asemenea, pentru ei va fi pregătită o expoziție cu vânzare de legume, fructe, plante, dar și produse tradiționale și naturale. Vor fi prezenți 25 de expozanți din toată țara, precum și din Republica Moldova. În cadrul evenimentului, vizitatorii se vor putea informa despre diversele tipuri de plante care se pot cultiva la noi în țară, în diferite zone din care vor veni și expozanții, ascultând sfatul celor care le-au cultivat deja.
Ca parte a evenimentului, în cadrul programului „Târgul de țară: grădină și peisaj legumicol”, se vor desfășura și ateliere gastronomice folosind din abundență legumele din grădinile de zarzavaturi aflate în lunca muzeului.