Compania aeriană Wizz Air a aniversat, ieri, opt ani de activitate a bazei sale de la Sibiu.
Wizz Air operează pe Aeroportul Internațional Sibiu din 14 iunie 2014, timp în care a transportat peste 2,7 milioane de pasageri din Sibiu, fiind lider în regiune, iar pe 19 august 2016 și-a stabilit o bază la Sibiu.
Valeria Bragarenco, Corporate Communication Manager la Wizz Air, a declarat: „Sărbătorind această etapă importantă, suntem incredibil de mândri de realizările noastre la baza din Sibiu. În ultimii zece ani de operațiuni și opt ani de la înființarea bazei, Wizz Air și-a menținut angajamentul de a oferi pasagerilor opțiuni de zbor accesibile, fiabile și sustenabile. Încrederea și loialitatea pasagerilor au fost cheia succesului nostru în această regiune și așteptăm cu nerăbdare să continuăm să oferim servicii excelente pentru mulți ani de acum înainte.”
Compania oferă zboruri către mai multe destinații din Germania, inclusiv Dortmund, Baden-Baden, Memmingen și Nüremberg, precum și către Londra Luton, în Marea Britanie.
„Astăzi celebrăm opt ani de la inaugurarea bazei Wizz Air pe Aeroportul din Sibiu, un succes realizat prin efortul nostru comun. Această realizare nu ar fi fost posibilă fără contribuția esențială a echipei Wizz Air și a pasagerilor care au ales să zboare de la Sibiu. Fiecare zbor și fiecare destinație reflectă angajamentul nostru comun de a conecta oamenii. Privim cu încredere spre viitor, dorind să continuăm să ne dezvoltăm împreună și să atingem noi obiective”, a spus Marius Ioan Gîrdea, director general al Aeroportului Internațional Sibiu.