De la Cârțișoara la Gura Râului sau Buia, zama de salată gustoasă și consistentă este o ciorbă ardelenească tipică județului Sibiu, o rețetă probabil împrumutată de la sași și care le prindea tare bine celor care munceau din greu la câmp.
Tradițional, era o mâncare de primăvară și se pregătea cât timp salata era crudă, potrivit specialiștilor de la Muzeul ASTRA. Dar să lăsăm teoria și să trecem la practică!
Ingrediente:
- 3 căpățâni salată
- 100 g slănină
- 1 ceapă mică
- 2 linguri făină albă
- 2 linguri făină mălai
- 3 căţei usturoi
- 4 ouă
- 0,5 llapte
- 1 linguriță sare
- 2 linguri oțet
- 2 linguri ulei
Modalitate de preparare:
Într-o cratiţă se pune slănina la prăjit. Când s-a topit grăsimea, se adaugă ceapa tăiată mărunt și salata curăţată și tăiată sau ruptă în bucăţi mici. Când salata s-a înmuiat, se adaugă doi litri de apă și se lasă să fiarbă pentru aproximativ 30 minute. În acest timp, se bat ouăle, se încorporează o lingură de făină albă și făina de mălai, puţină sare şi se prăjește paparada în ulei. Când este gata, se taie bucățele și se pune în ciorbă; se adaugă usturoiul zdrobit și o dresătură din lapte cu o lingură de faină albă. Se lasă ciorba să fiarbă încă 10 minute cu dresătura și apoi se ia de pe foc.
Poftă bună!
Toate numai de la să-și!