Cei peste 800 de kilometri de poteci montane aflați pe teritoriul județului Sibiu au început să fie colindați de turiști veniți Israel, Spania și Nepal. Asta, pe lângă deja „tradiționalii” drumeți provenind din Germania, Italia, Franța sau Ungaria.
Astfel, în unele momente, potecile din Făgăraș, Lotru sau Cindrel, reabilitate de Consiliul Județean Sibiu, se transformă într-un mic „Turn Babel”.
Nicoleta Ocneriu este unul dintre ghizii Programului „Anii Drumeției” și, recent, a însoțit un grup de spanioli: „Au venit imediat după ce echipa Spaniei a câștigat Campionatul European de Fotbal. Încă erau «înfierbântați» de victoria naționalei de fotbal și au ales să se răcorească pe potecile umbroase din zona Sibiel. I-am dus la Cetatea Salgo, unde le-am spus vechi povestioare cu comori îngropate. Dacă fotbaliștii spanioli au primit medalii de aur, ei au avut parte de legende despre aur”, povestește Nico.
Pe lângă spanioli, în munți au mai venit turiști din Israel, Uganda, Australia și Nepal, țări aflate la mare distanță de Sibiu, însă suficient de aproape pentru iubitorii munților. „Sunt încântați de peisaje, de bogăția faunei și florei montane. În plus, potecile recent amenajate, aplicația cu traseele în format digital, care te ajută să deplasezi în siguranță, mâncarea tradițională și oamenii minunați ai munților noștri sunt printre principalele atuuri ale județului Sibiu”, mai dezvăluie Nicoleta.
Recent, pe Vârful Șerbota a ajuns și Shama Leah, o actriță din Uganda, stabilită în Sibiu. Era obișnuită doar cu jungla și avea teamă de înălțimi. „Îmi era frică, fără măcar să încerc să urc o scară mai înaltă. Am umblat doar în junglă, nu și pe munți. Alături de Nico, am trecut peste frica de înălțime”, sunt câteva dintre rândurile pe are Shama le-a postat pe pagina sa de socializare, imediat după ce a coborât din creasta Făgărașului.
Împreună cu Shama, s-au aflat și doi nepalezi, care s-au integrat perfect în grup, bucurându-se de aerul curat și răcoarea munților.
Chiar dacă nu toți străinii care vin pe potecile județului Sibiu stăpânesc bine limba engleză, majoritatea încearcă să învețe câteva cuvine în română. Cum era de așteptat, cele mai frecvente sunt „mulțumesc”, „mămăligă”, „brânză”, „apă” și… „pauză”. „Facem pauză în funcție de nivelul lor de pregătire. Știți cum se zice: importantă este călătoria, nu destinația”, mai spune Nicoleta Ocneriu.
Așa se face că pe cărările din munții Sibiului, bătute înainte de 1989 de turiști polonezi, cehi și est-germani, sunt acum luate cu asalt de drumeți veniți din țări care, la acea vreme, majoritatea românilor le priveau doar în… „Atlasul geografic”!