A 49-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” unește țări și continente, vreme de cinci zile, la Sibiu, prin promovarea elementelor identitare, colorate prin diversitatea culturală a fiecărui ansamblu participant.
Între 7 și 11 august 2024, Sibiul devine capitala folclorului internațional, marcând continuitate în tradiția organizării unuia dintre cele mai mari festivaluri internaționale din Europa, care vă propune spectacole folclorice, ateliere de dans, animații culturale în spații neconvenționale, parada portului popular și un eveniment cu specific gastronomic.
Peste 800 de artiști, din opt țări participante, vor genera stări intense de bucurie, prin evenimentele care conturează această ediție, aflată sub egida „Junii Sibiului – 80 de ani”, ansamblul gazdă aflându-se la ceas aniversar.
Seară tradițională, cu Junii Sibiului
An de an, seara tradițională românească este unul dintre cele mai așteptate evenimente din Festivalul „Cântecele Munților”, fiind cadrul în care muzica și dansurile populare fac casă bună cu delicioasele preparate tradiționale. Evenimentul este programat la Restaurantul „Cămara Boierului” al Hotelului Hilton Sibiu. Atmosfera va fi întreținută de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Robert Târnăveanu, Andreea Haisan, Adrian Neamțu, Alina Bîcă, Ovidiu Homorodean, Oana Tomoiagă, Aurora și Săndel Mihai. Lângă savurosul meniu tradițional, oaspeții vor închina și un pahar din vinul Junilor, oferit de Cramele Cricova, un partener de cinste al Junilor. Rezervările se vor face la tel. 0269/505600.
Începând din 7 august, prima parte a zilei este rezervată atelierelor de dans, desfășurate la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, iar serile, spectacolelor folclorice și animațiilor culturale, acestea fiind organizate în Promenada Mall, Muzeul Civilizației Tradiționale „Astra”, Piața Habermann și Piața Mare.
Festivalul cuprinde și o paradă a portului popular, desfășurată vineri, 9 august, începând cu ora 18, pe traseul Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piața Mare.
Regaluri folclorice, de vineri până duminică, în Piața Mare
Vineri, 9 august, începând cu ora 19, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” oferă publicului un spectacol aniversar, marcând cei 80 de ani de existență artistică, alături de artiști invitați din întreaga țară, aducând pe scena din Piața Mare folclorul românesc, muzica de petrecere românească și folclorul internațional, alături de Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Paul Ananie, Adriana Anghel, Daria Gâdea, Gabriel Dumitru, Geanina Gavrilă, Andreea Haisan, Nicu Mâță, Iulia Mihai, Aurora și Săndel Mihai, Daniel Pop, Ioana Ștefan, Sînziana Ștefan, Oana Bozga, Bogdan Toma, Oana Tomoiagă, Tudor Furdui Iancu, Giulia Medrea, Gabriela Tuță, Marian Medregoniu, Virginia Irimuș, Bogdan Filimon, Zvonko Trailovici, Ștefania Narenji, Ancuța Corlățan, Andra Matei, Mihai Teacă, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Paula Medrea, Cătălin Iancu, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Ilie Medrea, Sebastian Emanuel Stan, Răzvan Năstăsescu, Alina Pinca, Adrian Neamțu, Mariana Anghel, Nineta Popa și Ionuț Fulea. Spectacolul va fi încheiat de Cornelia Rednic și Formația „Pindu” care, alături de Junii Sibiului, ne vor purta prin cântece și dansuri în lumea aromânilor. În acest context de sărbătoare, Junii Sibiului vor lansa șampania aniversară „Junii Sibiului 80”, un produs de calitate, marca Cricova.
Sâmbătă, 10 august, prima parte a spectacolului va fi oferită de ansambluri folclorice din România, Polonia, Bulgaria, Italia și Grecia. Cea de-a doua parte a spectacolului va fi susținută de Școala de Dans „Ioan Macrea” și Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, sub denumirea „Călătorie în pași de dans”. Spectacolul va fi încheiat de tinerii soliști vocali, colaboratori ai Junilor Sibiului, care ne vor purta, prin cântecele lor, într-o călătorie muzicală prin toate zonele etnofolclorice ale României.
Duminică, 11 august, în Piața Mare va răsuna folclorul românesc din Bucovina și Maramureș, alături de folclorul macedonean, georgian și mexican. Ediția din acest an a festivalului se va încheia printr-un spectacol extraordinar, marcând o dublă aniversare: Elena Gheorghe – 20 de ani de carieră artistică și Junii Sibiului – 80 de ani de activitate neîntreruptă.
Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” este cuprins în calendarul mondial al prestigioasei organizații CIOFF, fiind organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.
