Norvegienii Enslaved, alături de R.O.A., Bucovina, Wildchild, Onenightstand şi JBLK sunt noile nume din lineup-ul celei de-a treia ediţii a festivalului ASTRA Rock, care va avea loc între 16 şi 18 august 2024 la Muzeul în aer liber ASTRA din Sibiu.
Enslaved e una dintre cele mai cunoscute şi prolifice trupe de metal din Norvegia, cu o carieră de peste 30 de ani, timp în care au lansat 16 albume de studio. Cu un stil care a evoluat de la metal extrem spre progressive şi cu versuri inspirate din mitologia nordică, trupa a cunoscut succesul internaţional în 2008, când „Vertebrae” a fost declarat unul dintre cele mai bune albume ale anului de către publicaţiile de specialitate. Enslaved este un nume cu reputaţie pe scena nordică, astfel încât, în 2014, membri ai trupei au fost cooptaţi de către guvernul norvegian într-un proiect de creaţie muzicală pentru aniversarea a 200 de ani de la adoptarea Constituţiei.
Cel mai recent produs discografic, „Heimdal”, a fost lansat anul trecut, fiind considerat unul dintre cele mai bune produse discografice ale trupei.
R.O.A. (Rise of Artificial) este reprezentantă de frunte a curentului electro din România, fiind înfiinţată în 2010 de Bogdan Popoiag (UNU’) şi Cezar Stănciulescu (Junkyard, ex-Şuie Paparude). Trupa a luat cu asalt FM-ul românesc încă de la primul single, „Ne place”, care a urcat pe primul loc în topuri şi a ajuns să fie piesa cea mai difuzată la radio în acea perioadă. În anii care au urmat, R.O.A. şi-a consolidat poziţia în industria muzicală autohtonă cu hituri precum „D-aia” sau „Se aude muzica”.
Bucovina este un nume bine cunoscut de rockerii români, care sunt mari fani ai folk metalului combinat cu elemente de black şi heavy. Ieşenii au trecut graniţele ţării cu muzica lor, iar în toamna acestui an vor porni într-un turneu european care trece prin Germania, Franţa, Olanda, UK, Austria, Cehia şi Polonia.
Wildchild este o trupă de stoner / progressive rock din Sibiu care, în cei şapte ani de activitate, a străbătut întreaga ţară concertând la festivaluri şi în cluburi. Anul acesta, trupa se pregăteşte pentru lansarea unui nou album, care va fi urmată de un turneu naţional.
Tot din Sibiu vine şi Onenightstand, formaţie promotoare a unui „high voltage rock’n’roll”, cu un show electrizant.
JBLK (Jet Black) este un trio din Craiova care cântă clasic rock, infuzat cu blues, hard rock şi multa energie.
Enslaved, R.O.A., Bucovina, Wildchild, Onenightstand şi JBLK se alătură celorlalte trupe deja anunţate pentru ASTRA Rock 2024 – H-Blockx, S.A.R.S. şi The Toy Dolls. În perioada imediat următoare, line-up-ul va fi completat cu alte câteva trupe româneşti.
Ca şi la ediţia precedentă, recitalurile de la scena mare de pe lac vor alterna cu prestaţii artistice care vor avea loc pe o a doua scenă, situată în Târgul de Ţară de la Muzeul ASTRA.
Nu vor lipsi evenimentele conexe şi surprizele gastronomice, plus un generos spaţiu de campare. Şi pentru că ASTRA Rock este un festival dedicat întregii familii, copiii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit, însoţiţi de un adult posesor de abonament sau bilet.
Abonamentele pentru cele trei zile de festival sunt disponibile pe iabilet.ro la preţul de 250 de lei (plus comisionul de ticketing), asigurând şi accesul la muzeu, precum şi la multiplele activităţi conexe organizate de acesta în weekendul 16-18 august 2024. În perioada festivalului vor fi disponibile şi bilete de o zi.