260 de participanți a avut ediția a XXVII-a a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, organizată de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, în perioada 17 – 22 iulie. Evenimentul a atras aproape 5.000 de vizitatori în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
Patru țări au fost reprezentate la ediția de anul acesta: România, Republica Moldova, Republica Bulgaria, Mexic.
Proiectul a fost finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.
Din cei 260 de participanți prezenți, 151 au fost elevi în concurs, 14 elevi în afara concursului, profesori coordonatori și însoțitori, invitați din Republica Moldova – raioanele Răuțel și Dondușeni, Bulgaria și Mexic, invitați speciali, voluntari și foști olimpici.
„28 de județe au fost reprezentate în cadrul concursului. Județul Sibiu a fost reprezentat de zece elevi de la opt unități de învățământ din Avrig, Săliște, Cisnădie, Gura Râului și Sibiu. Toți elevii au fost premiați, ei au plecat cu diplome de la Sibiu oferite de organizatori și cu premii constând în materiale de promovare, produse de birotică și dulciuri oferite de sponsorii Olimpiadei: DECATHLON SIBIU, ARIA SIBIU, FLARO PROD S.A., BN BUSINESS S.R.L., EURO NET S.R.L., SIMPA SA SIBIU, S.C. MOARA CIBIN, Asociația Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu, FiTERMAN PHARMA, SOBIS Solutions SRL. Au fost oferite 20 de premii speciale constând în suma de 500 de lei fiecare: Asociația Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu a acordat șase premii speciale pentru pictură (ANDRONE TATIANA MARIA, jud. Ialomița), sculptură (BOICIUC SABIN, Răuțel, Republica Moldova), ceramică (SĂRSAN BIANCA ELENA, jud. Olt), țesătură (MIRON COSMIN GEORGIAN, jud. Vrancea), originalitate (NIȚU AMALIA IOANA, jud. Argeș) și micul meșteșugar (FLOREA TEODORA, București). SOBIS Solutions SRL și FiTERMAN PHARMA au acordat 14 premii speciale următorilor elevi: BOTEZ ŞTEFAN VLAD, jud. Suceava; LUCA DARIUS – SEBASTIAN, jud. Alba; FRIGURĂ ANDREEA-CARINA, jud. Vâlcea; CECOI DANIELA, Dondușeni, R. Moldova; COJOCARU ARIANA PARASCHEVA, jud. Bacău; CHIRIȚOIU GIULIA – ELENA, jud, Vrancea; IACOB ANA MARIA, jud. Tulcea; ABRAN NORA KRISZTA, jud. Mureș; CIUCHI STELIAN, jud. Bacău; INDOLEAN ANDREA VOICA, jud. Cluj; OANA SONIA MARIA, jud. Sibiu; POSA AMALIA, Avrig, jud. Sibiu; GRIGORE ISABELA – CRISTIANA, Gura Râului, jud. Sibiu; GÂŢĂ PAULA IOANA, Sălişte, jud. Sibiu. DECATHLON Sibiu a acordat șase premii speciale constând în trei trotinete și trei ghizdane. Anul acesta s-a acordat și un premiu special „Maria Spiridon” pentru culegerea, învățarea și transmiterea meșteșugului și portului popular echipajului județului ALBA. Premiul în valoare de 300 de lei a fost oferit de domnul profesor Ioan Adrian David-Coman de la Avrig, jud. Sibiu, și el fost olimpic”, a transmis muzeograful Elena Găvan, responsabil de eveniment.
La final de concurs, juriul prezidat de prof. univ. dr. Ilie Moise și dr. Mirela Crețu și constituit din specialiști, cercetători și profesori din cadrul ULBS, Muzeul ASTRA și ISJ Sibiu, foști olimpici și meșteri populari a acordat 46 de premii I, II și III, 96 de mențiuni și nouă diplome de participare.
SECŢIUNE PICTAT ICOANE
SUBSECȚIUNE: PICTAT ICOANE PE STICLĂ
PREMIUL I
POSTOLEA DANIA CRISTINA – Clubul Copiilor nr. 1 Olteniţa, Călărași, instr. Mitran Ecaterina
PREMIUL II
CHIȘ MARIA – Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, Botoșani, instr. Țurcanu Petronela
PREMIUL III
MUTU ALEXANDRA ELENA – Liceul Teoretic „George Moroianu”, Brașov, instr. Șerban Raluca Petruța
SUBSECȚIUNE: PICTAT ICOANE PE LEMN
PREMIUL I
KHARABIT AMYRA ELENA – Liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza”, București, instr. Istrate Cristina
PUȘCAȘU ANNA DENISA – Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe”, Botoșani, instr. Macovei Ada
PREMIUL II
COMANICIU SOFIA MARIA – Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, instr. Zauner Camelia
PREMIUL III
MORAR TEODORA – Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, Mănăstirea Neamț, instr. Juravle Elena
SUBSECȚIUNE: PICTURĂ NAIVĂ
PREMIUL I
ANDRONE TATIANA MARIA – Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Constantin M. Cantacuzino”, Jilavele/ C. N. G. M. Urziceni, P.C.S. Cercul de pictură „Sfântul Apostol Luca” Protopopiatul Urziceni, Ialomița, instr. Berbec Victorița
PREMIUL II
TEGLAS CRISTINA – Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, Brăila, instr. Gurgu Alexandru
PREMIUL III
ALTHAMER BIANCA ȘTEFANIA – Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, Brăila, instr. Gurgu Alexandru
SUBSECȚIUNE ȚESUT LA RĂZBOI ORIZONTAL
PREMIUL II
BARBU DAVID GABRIEL – Liceul de Artă „Aurel Popp”, Satu-Mare, instr. Csog Jolan
OLTEANU ANTONIA – Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș – secția externă de Bogați/ Școala Gimnazială „Radu cel Mare” Bogați, Argeș, instr. Flory Buia
SUBSECȚIUNE ȚESUT BRÂIE
PREMIUL I
MIRON COSMIN GEORGIAN – Colegiul Național Economic/ Palatul Copiilor, Vrancea, instr. Mocanu Didina
SUBSECȚIUNE CONFECȚIONAT PORT POPULAR
PREMIUL II
LATIȘ ADINA ELENA – Clubul Copiilor Câmpulung Moldovenesc, Suceava, instr. Pătrășcanu Daniela
PREMIUL III
ISIP MARIA ANDREEA – Școala Gimnazială Dumitra, Bistrița-Năsăud, instr. Lup Viorelia Diana
SUBSECȚIUNE CUSUT
PREMIUL I
LUCA DARIUS – SEBASTIAN – Seminarul Teologic orthodox „Sfântul Simion Ștefan”, Alba Iulia, Alba, instr. Nicolae Topârceanu, Bugnar Felicia Daniela
SUBSECȚIUNE BRODAT
PREMIUL I
NIȚU AMALIA IOANA – Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș – secția externă Domnești, Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” Domnești, Argeș, iInstr. Uță Nicoleta
SUBSECȚIUNE TEHNICI DE DANTELĂRIT
PREMIUL I
GÂŢĂ PAULA IOANA – Colegiul Naţional „O. Goga” Sibiu, Sălişte, Sibiu, instr. Mihaela Gâţă
SUBSECȚIUNE ÎMPLETIT FIBRE VEGETALE
PREMIUL I
PANAHOVA AINURA – Centrul de Meșteșugari Tradiționale Răuțel, Republica Moldova, instr. Muruzuc Vera
SECȚIUNE CONFECȚIONAT OBIECTE DE CEREMONIAL
SUBSECȚIUNI: CONFECȚIONAT PODOABE
PREMIUL I
MOTOGNA DARIA – Liceul „Alexandru Papiu Ilarian”, Dej, Cluj, instr. Madar Iulia
SUBSECȚIUNE CONFECȚIONAT OBIECTE DE CEREMONIAL
PREMIUL I
BOBOI IRINUCA DELIA – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, Satu Mare Instr. Hoban Angela Doina
SECŢIUNE PRELUCRARE PIELE
SUBSECȚIUNE PRELUCRARE PIELE
PREMIUL I
BILȚ PATRICK EMANUEL – Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” Căianu Mic, Bistrița-Năsăud, instr. Vasile Filip
PREMIUL II
VĂTĂMANU ALEXIE – Liceul Teoretic „Sfântu Nicolae” Gheorghieni, Gheorgheni, Harghita, instr. Vătămanu Mihaela
CRIȘAN DAVID IOAN – Liceul Teoretic „Sfântu Nicolae” Gheorghieni, Gheorgheni, Harghita, instr. Vătămanu Mihaela
PREMIUL III
POSA AMALIA – Palatul Copiilor Sibiu – structura Avrig, Sibiu, instr. David-Coman Adrian
SUBSECȚIUNE BRODERIE PE PIELE
PREMIUL III
BOTEZ ŞTEFAN VLAD – Şcoala Gimnazială „Regina Elisabeta”, Rădăuți, Suceava, Instr. Teișanu Ana-Maria și Telișcă Maria
SECȚIUNE CONFECȚIONAT OBIECTE DE CEREMONIAL
SUBSECȚIUNE: CONFECȚIONAT MĂȘTI
PREMIUL I
CHIRICĂ -TERȚIU ANA MARIA – Școala Gimnazilă „Dimitrie Gusti” Nereju, Vrancea, instr. Șerban Terțiu
PREMIUL II
POPESCU CRISTIAN CĂLIN – Liceul Teoretic „Ioan Petruș”, Otopeni, Ilfov, instr. Popescu Roxana Marcela
SECŢIUNE PRELUCRARE LEMN
SUBSECȚIUNE: SCULPTURĂ LEMN
PREMIUL I
CRISTEA ILIE RAUL – Școala Gimnazială Nr. 1, Leșu, Bistrița-Năsăud, instr. Sidor Elena Bianca
PREMIUL II
ȘCERBANIUC EMILIAN – Centrul de Meșteșugari Tradiționale Răuțel, Republica Moldova, instr. Muruzuc Dumitru
PREMIUL III
BANDI MARIA – Dayspring, Fântânele, Bacău, instr. Popa Mihai
CIUCHI STELIAN – Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, instr. Popa Mihai
SECŢIUNE PRELUCRARE MATERIALE DURE: METAL, OS, CORN, PIATRĂ
SUBSECȚIUNE SCULPTURĂ PIATRĂ
PREMIUL I
RĂILEANU ȘTEFAN – Liceul de Arte vizuale „Romulus Ladea”, Cluj-Napoca, Cluj, instr. Zmicala Gavrilă
SUBSECȚIUNE METALOPLASTIE
PREMIUL III
CORNEA MATEI – Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”, Gherla, Cluj, instr. Rus Adriana Simona
SECŢIUNE PRELUCRARE LUT
SUBSECȚIUNE OLĂRIT
PREMIUL I
PLEŞEA MIHAELA – Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” , Braniștea, Galați, instr. Netuța Adamache
PREMIUL II
FRIGURĂ ANDREEA-CARINA – Clubul Copiilor Horezu, Vâlcea, instr. Frigură Alexandra
SUBSECȚIUNE MODELAT CERAMICĂ
PREMIUL I
SĂRSAN BIANCA ELENA – Școala Gimanzială „Mihai Drumeș”, Balș, Olt, instr. Mihai Trușcă – elev de școală primară
PREMIUL III
SĂRSAN ALEXANDRA MARIA – Școala Gimanzială „Mihai Drumeș”, Balș, Olt, instr. Mihai Trușcă – elev de școală primară
SECŢIUNE CONFECȚIONAT OBIECTE DE CEREMONIAL
SUBSECȚIUNE: ÎNCONDEIAT OUĂ
PREMIUL I
BANU ILARIA – Școala Gimnazială „Regina Maria”, Vintileasca, Vrancea, instr. Trestianu Gabriel
PREMIUL II
IUREA ALEXANDRU – Clubul Copiilor Vatra Dornei, Suceava, instr. Nedelea Mirela
PREMIUL III
NASCHI PARASCHEVA MARIANA – Școala Gimnazială Nr. 1 Vlădeni, Botoșani, instr. Podariu Onica Daniela
Ediția a XXVII-a a Olimpiadei a însemnat, pe lângă concursul de meșteșuguri: workshop-uri interactive: de apicultură, cartonerie mexicană, pictură pe pânză, pictură pe sticlă, confecționat pâslă și broderie pe piele; o festivitate premiere care ne-a încântat cu parada portului tradițional; activități de mobilitate urbană și reciclare constând într-un treasure hunt și reciclarea deșeurilor zilnice.