Aproape 8.000 de vizitatori a înregistrat cea de a XVII-a ediție a Târgului de Jucării din Muzeul ASTRA.
„Aproape 8.000 de vizitatori ne-au fost alături la ediția de anul acesta a Târgului de Jucării! Împreună am (re)explorat fascinanta lume a copilăriei, alături de 35 de meșteri populari din România și Republica Moldova, jocuri, jucării, quiz-uri, vânători de comori, ‘Gusturile copilăriei’, o expoziție spațială marca Dumitru Prunariu și ateliere demonstrative. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Alpha Bank Romania”, au anunțat organizatorii.
Târgul de Jucării a avut loc în perioada 31 mai – 2 iunie la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Evenimentul a oferit vizitatorilor de toate vârstele prilejul de a experimenta meșteșuguri tradiționale, jucării din materiale naturale și reciclabile. Practic, copilăria a fost sărbătorită prin joacă, ateliere, teatru și voie bună. Programul celor trei zile dedicate copilăriei a cuprins jocuri, jucării, quiz-uri, vânători de comori și ateliere demonstrative asistate de meșteri populari, în care vizitatorii au putut descoperi și practica legătoria de carte în piele naturală, confecționarea măturilor și, de asemenea, dulgherie, olărit și modelarea lutului.
În plus, pe 1 iunie, de ziua lor, toți copiii sub 14 ani au avut parte de intrare gratuită în muzeu.