Ediția cu numărul 31 a Festivalului Internațional de Teatru este pregătită să înceapă. În perioada 21-30 iunie, zeci de spectacole vor avea loc atât în sălile de spectacol, cât și în aer liber, pe domeniul public, sau în spații neconvenționale.
Pentru buna desfășurare a acestui amplu eveniment al Sibiului, Comisia de sistematizare a circulației a avizat o serie de măsuri care privesc traficul și parcările din zona centrală.
Astfel:
- circulația pe bulevardul Corneliu Coposu va fi închisă în 21 și 30 iunie, între orele 22.30 și 24.00, pe porțiunea dintre sensul giratoriu din Piața Unii și Turnul Gros, pentru desfășurarea spectacolului cu drone care va marca deschiderea și respectiv închiderea festivalului. Strada Independenței va rămâne deschisă circulației, pentru ocolire;
- parcarea Teatrului va fi închisă complet în perioada 17 iunie – 4 iulie, acesta urmând să funcționeze ca spațiu logistic pentru organizarea festivalului, dar și ca locație în care se vor desfășura spectacole din cadrul festivalului;
- în parcarea Cazarma 90, aproximativ 20 de locuri de parcare dintr-o laterală a parcării dinspre Piața Unirii, vor fi restricționate în perioada 20 iunie – 1 iulie. În această parcare vor rămâne însă disponibile publicului restul de 180 de locuri pentru parcare;
- parcarea de lângă Turnul Gros (Filarmonica de Stat Sibiu) se va închide parțial, în zilele de 28, 29 și 30 iunie, pentru a permite parcarea carelor de televiziune și amplasarea de echipamente pentru transmisiunea live a Galei Festivalului.
- în perioada festivalului, se vor restricționa câteva locuri de parcare în lateralul și spatele Centrului Cultural „Ion Besoiu” și pe str. Moș Ion Roată pentru a asigura accesul mijloacelor de transport de gabarit mai mare, implicate în organizarea evenimentului.