Expoziţia maestrului Ioan Sbârciu, o figură de neegalat pe scena artei româneşti contemporane, va fi deschisă la Muzeul Naţional Brukenthal în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), vineri, 21 iunie, ora 13:00.
Curatoriată de Alessandro Possati şi Alexandru Constantin Chituţă şi organizată în colaborare cu Zuecca Projects (Veneţia, Italia), această expoziţie celebrează influenţa profundă a lui Ioan Sbârciu asupra peisajului artistic al României şi prezintă portofoliul său extins de lucrări în interiorul unuia dintre cele mai vechi muzee ale ţării Muzeul Naţional Brukenthal, cu lucrări de artă de Jan van Eyck, Hans Memling, Jacob Jordaens, Lucas Cranach, Pieter Brueghel, Lorenzo Loto şi Titian. Expoziția va putea fi vizitată până pe 30 iulie.
Ioan Sbârciu este unul dintre cei mai importanţi pictori ai României, de renume pentru lucrările sale monumentale şi pentru impactul transformator asupra sistemului de educaţie artistică al ţării noastre în timpul mandatului său de profesor şi rector la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca.
Realizările sale artistice sunt evidenţiate de picturile sale la scară largă, inclusiv de 4×6 metri, lucrări expuse în prezent la Veneţia la Squero Castello, în cadrul Bienalei de Artă de la Veneţia 2024 şi impresionantă pictură de 5×30 de metri expusă la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti în perioada 2019-2020.
Adânc legat de contextul naţiunii sale, cariera lui Sbârciu se întinde de la contribuţiile sale academice la activismul său împotriva defrişării pădurilor din Transilvania din anii ’90. Această expoziţie prezintă o selecţie curatoriată de picturi din diverse serii, inclusiv „Don Quijote”, „Pădurea de cenuşă” şi „Luminile Transilvaniei”. Seria „Cinder Forest” reflectă răspunsul lui Sbârciu la pădurea ce a dispărut din cauza defrişărilor, cu cenuşa de la copacii arşi folosită în pigmenţii lucrărilor. Seria „Transylvanian Lights”, inspirată de amintirile lui de copil şi relaţia cu natura, reconstituie peisaje interioare unde amintirile se suprapun ca pensulele şi culorile pe pânzele lui.
Într-un interviu recent, Sbârciu a împărtăşit: „Aş dori să-l citez pe psihiatrul român Eduard Pamfil, care a spus că bărbatul locuieşte într-un lume care-l prinde în plasa posibilului; pe de o parte are libertatea de a alege, care în sine este o problemă complexă, în timp ce, pe de altă parte, se confruntă cu jocul nesfârşit al probabilităţii. Sunt valuri şi valuri de evenimente, cum ar fi războaie, crize, pandemii. Deci, în picturile mele, toate aceste lucruri se suprapun cu nostalgia pentru natura, copilăria, paradisul pierdut şi pădurea. Pentru mine, astfel intră în joc o temă extraordinară: am ocazia să o transform într-o căutare personală”.
Peisajele lui Sbârciu sunt studii interioare, reconstituite prin urme şi amintiri ale unui paradis pierdut, evocând frumoasele momente ale copilăriei lui şi viaţa de zi cu zi. Nici figurat şi nici complet abstract, el este capabil să deseneze cu culori într-un mod coerent, pe suprafeţe practic nelimitate. Între abstractul peisajelor lui Sbârciu şi „Peisajul de iarnă cu Capcană pentru păsări” (1631) se poate face o paralelă fascinantă, care face parte din colecţia muzeului. În timp ce Lucrarea lui Brueghel surprinde un moment specific cu detalii minuţioase, înfăţişând echilibrul senin dar precar al naturii şi existenţei umane, lucrările lui Sbârciu transcend locaţii specifice şi momente, evocând o călătorie emoţională şi introspectivă prin peisaje imaginate şi amintite. Ambii artişti, în ciuda abordărilor şi epocilor diferite, explorează interacţiunea dintre oameni şi mediul lor.
De-a lungul celor 50 de ani de carieră academică, a predat diverse moduri de exprimare, de la realism la artă abstractă şi conceptuală, stăpânind aceste forme în funcţie de temă şi starea sa de spirit la acel moment. După cum a descris artistul: „Pornesc de la realitate, dar lucrările devin abstracte. Poate că acest lucru este invers, dar pentru mine, pictură este totul dintr-o dată. Întrucât nu vorbim despre o reprezentare la suprafaţă, ci despre o înţelegere a construcţiei din perspectiva formei, totul se reduce la reprezentare spaţială. Când vorbim despre reprezentare spaţială, vorbim despre pictură”.
Lucrările lui Ioan Sbârciu se găsesc în muzee şi colecţii private pe tot globul, inclusiv România, Belgia, Olanda, Germania, Franţa, Austria, Ungaria, Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Taiwan, Hong Kong, China, Canada şi SUA.
Ioan Sbârciu (născut în 1948, Feldru) locuieşte şi lucrează în Cluj-Napoca, România. A absolvit Secţia de Pictură a Universităţii „Ion Andreescu” în 1973, şi a susţinut diferite activităţi didactice înainte de a-şi începe cariera academică în 1990 la Universitate de Artă şi Design din Cluj-Napoca (UAD), unde a ocupat, succesiv, funcţia de şef al Departamentului de pictură, decan, rector şi preşedinte al Senatul Universităţii. A fost profesorul tuturor artiştilor asociaţi ai fenomenului Şcoala Cluj, de la Adrian Ghenie la Victor Man, Marius Bercea, Mircea Suciu, Şerban Savu şi mulţi alţii. Opera saa făcut obiectul a numeroase expoziţii personale şi proiecte, printre care: Zuecca Projects, Veneţia (2024); Muzeu Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti (2019); BOZAR, Bruxelles, Belgia (2019); Sant’Antonio Abate, Matera, Italia (2019); Ron Mandos Gallery, Amsterdam, Olanda (2019); Eurojust, Haga, Olanda (2019); Muzeul de Artă Cluj (2018); Institutul Cultural Român pentru Cercetări Umanistice, Veneţia, Italia (2018); Galeria Sectorului 1, Bucureşti, România (2018); Fondazione Mena, Roma, Italia (2017); Centrul de Artă Hugo Voeten, Herentals, Belgia (2015); Accademia di România, Roma, Italia (2015); Tarohei Nakagawa Galeria, Tokyo, Japonia (2010); Kunsthalle Koeln, Germania (2003); Galeria Dresdner Bank, Stuttgart; Kunsthalle Manheim, Germania (2001).