Programul „Cărțile ASTRA” a facilitat o nouă întâlnire a publicului cu proza a doi autori sibieni, Ovidiu Baron și Savu Popa, care și-au prezentat cele mai recente volume: „Zăpadă pe umerii Adelinei”, respectiv „Strigoița”, ambele publicate la Editura pentru Artă și Literatură, transmite Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.
Evenimentul moderat de scriitorul Radu Vancu a avut loc în spațiul American Corner Sibiu din incinta Bibliotecii ASTRA. Editorul Violeta Borzea a vorbit despre cele două romane din perspectiva coordonatorului colecției de carte Violet, în cadrul căreia au fost incluse titlurile prezentate.
„Poți să citești cartea ca pe un roman despre copilărie, ca pe un roman despre adolescență, ca pe un roman de dragoste. De asemenea, «Zăpadă pe umerii Adelinei» poate fi interpretată ca o relație cu un singur personaj feminin și toate celelalte personaje feminine să fie, de fapt, întruparea sau imaginația care să te facă să înțelegi acel unic personaj feminin. Poți să o citești ca pe o punere în scenă a propriei memorii, ca pe niște fantasme, care, la un moment dat, ți-au marcat viața”, a explicat Ovidiu Baron.
„Acest roman s-a născut din distilarea preocupărilor veleitare, acelea de poet ale lui Ovidiu Baron. Mi se pare că are o aură poetică ce iese la suprafață din fiecare gând, din fiecare capitol, iar ruperea planurilor temporale accentuează acest registru bogat argumentat stilistic, iar asta m-a cucerit de la primele pagini. M-a impresionat felul în care sunt îmbinate cele două povești de dragoste. Adelina este un leitmotiv al volumului, cu toate că narațiunea face salturi din trecut în prezent. Prezentul este ocupat de un alt personaj feminin, Ima, care are o cu totul altă consistență. Totuși, Adelina se regăsește cumva și în prezent, ea se regăsește nu numai în atitudinea și percepțiile naratorului, ci și în anumite trăsături care o caracterizează pe Ima. Mi-a plăcut foarte mult ideea de evadare din cotidian, din spațiul imediat, respectiv într-un ambient în care totul este minimalist. Protagoniștii locuiesc la țară, au parte de puține provocări zilnice, citesc, discută, se întâlnesc cu alți prieteni, încearcă să exploreze împrejurimile, acest aspect reliefând măiestria narativă a autorului. Uneori fluxul narativ se rupe și protagoniștii ajung într-o buclă temporală, evadează pur și simplu într-o insulă care este numai a lor. Apoi, când revin în spațiul real, realizează că unele lucruri fie nu se întâmplaseră, așa cum le apăruseră lor, fie se întâmplaseră dar cu un minut în urmă, nu cu o zi sau două, după cum reiese din povestire. Descrierile sunt absolut senzaționale, iar aici se vede filonul poetic al lui Ovidiu Baron. Peisajele descrise – păduri inițiatice din zona copilăriei sau spații din planul prezentului – sunt toate extrem de sugestive, bogate stilistic. Este un roman pe care l-aș reciti recurent. Îl felicit pe Ovidiu și aștept și alte proze de-ale lui”, a spus Violeta Borzea.
Radu Vancu, scriitor: „Regăsim foarte multă căldură umană, o fascinație pentru sufletul unei lumi magice și stranii, care să găsește mai greu în proza română contemporană. Având o mână stilistică foarte bună, Ovidiu propune un document al unui suflet care refuză dezvrăjirea lumii. E un om care crede că poate să revrăjească lumea prin scris, prin literatură, și o face și în poezie, și în proză, și prin meseria lui.”
Referindu-se la romanul „Strigoița” semnat de Savu Popa, Ovidiu Baron a precizat: „În această carte, avem tot felul de zone care devin și stări de spirit și, cumva, sunt înglobate în personaj, îl hrănesc, dar, de asemenea, îl și schimbă. Este o hrană prin care omul crește și, pe de altă parte, se și transformă. Savu Popa încearcă să își descifreze cheile spațiului în care a crescut, privește înapoi și caută să identifice legendele care au definit acest spațiu și încearcă să se raporteze critic prin prisma omului care a parcurs etape deja consistente din viață: etape trăite și etape citite, pentru că aici este și ochiul celui care a trăit și trăiește în Ocna Sibiului și este și ochiul celui care a citit cărțile mari ale lumii, raportându-se, așadar, cu un ochi critic la propriul lui spațiu. Strigoița este o uliță, este și o legendă, este și o persoană, este si un personaj. În mod clar, elementele sunt luate din real, din viața trăită, din experiență, devenind materiale pentru o operă de artă. Este o carte cu multe trimiteri pe care, din start, va trebui să ne pregătim să le descifrăm și să le abordăm prin prisma unui univers cultural, a curajului și a dorinței de a înțelege. E un joc perpetuu, nu doar al naratorului cu spațiul și cu personajele lui, ci și al naratorului cu cititorii. ”