Profesioniști din muzee și organizații culturale din zece țări europene au participat, în perioada 23 – 25 mai, la un program de formare oferit de Muzeul ASTRA prin intermediul Network of European Museum Organisations la Sibiu.
„Participanții au explorat felul în care muzeul nostru dezvoltă programe culturale pentru comunitățile urbane și rurale care să le ajute să înțeleagă și să își asume patrimoniul și moștenirea lor culturală. Prin exemple concrete, Muzeul ASTRA a demonstrat cum colecțiile muzeale și programele dezvoltate pot furniza soluții concrete la provocările societății actuale: schimbările climatice, utilizarea sustenabilă a resurselor, tranziția verde. O vizită de studiu în comuna Arpașu de Jos a oferit participanților exemple concrete despre implicarea muzeului în comunitățile rurale prin programe cultural-educative, precum Cufărul Călător, păstrarea peisajului cultural prin implicarea în PNRR Ruta Satelor cu Arhitectura tradițională și promovarea serviciilor turistice sustenabile, punct gastronomic local La Sâvulică. Muzeul ASTRA promovează valorile locale ca resursă esențială pentru dezvoltarea prin turism cultural”, au declarat reprezentanții instituției de cultură.