Casa Artelor a pășit într-o nouă etapă a existenței sale și a devenit un veritabil hub cultural prin intermediul proiectului derulat de Muzeul ASTRA, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Sibiu.
Președinta Daniela Cîmpean a participat, ieri, la deschiderea Centrului de Activități și Resurse Regionale de la Casa Artelor, împreună cu Raluca Turcan, ministrul Culturii, reprezentanți ai partenerilor de proiect, precum și numeroși meșteri populari, beneficiari principali ai proiectului.
„Casa Artelor din Piața Mică a Sibiului, odinioară simbol al breslelor, a pășit într-o nouă etapă a existenței sale, care însumează peste 650 de ani: a devenit un veritabil hub cultural destinat, în special, pregătirii și atestării meșterilor populari, care vor putea deveni antreprenori cu rol determinant în conservarea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural. De asemenea, au fost amenajate spații care permit activități expoziționale, de producție, educație și relaxare.
Totul a fost posibil prin munca echipei coordonate de managerul general al Muzeului Astra, domnul Ciprian Ștefan, care a reușit să obțină fondurile necesare prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURA, la care Consiliul Județean Sibiu a asigurat o cofinanțare de 4,15 milioane lei.
Investiția, în valoare totală de aproape 15 milioane de lei, a fost realizată de către Muzeul Astra în parteneriat cu SC Future Capital SRL (România) și Museene i Sør-Trøndelag (Norvegia)”, transmite Consiliul Județean.