Federația Română de Ciclism a convocat doi dintre sportivii legitimați la secția Ciclism a Clubului Sportiv Municipal Mediaș să facă parte din lotul național care va participa la Cupa Mondială de Mountain Bike din acest an, informează Primăria municipiului Mediaș.
Medieșenii Miruna Măda și Theodor Pridon sunt doi dintre cei cinci componenți ai lotului național care reprezintă România la Cupa Mondială de Mountain Bike, care se va desfășura în perioada 22 – 28 mai, în localitatea cehă Nove Mesto. Cei doi cicliști medieșeni vor concura la categoria „juniori“ feminin, respectiv masculin.
Miruna Măda este campioană balcanică la mountain bike și a obținut locul I la Cupa României la ciclocros, în timp ce Theodor Pridon deține titlurile de vicecampion balcanic și campion național la Campionatul Național de mountain bike.