Consiliul Județean Sibiu a semnat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor privind modernizarea și reabilitarea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ”Tavi Bucur” din Cisnădie.
Centrul face parte din structura Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu.
Capacitatea centrului este de 30 de paturi și, în scurt timp, aici vor fi preluați beneficiari din Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuropsihiatrică Râu Vadului.
Modernizarea imobilului a fost realizată de societatea BALOR-CONS SRL din Sibiu, pe o perioadă de 18 luni. Principalele lucrări de construcție executate au vizat izolarea termică a clădirii, înlocuirea tâmplăriei, schimbarea pardoselilor, recompartimentări, finisaje interioare și exterioare, refacerea terasei, a sistemului de colectare și evacuare a apelor pluviale cu jgheaburi și burlane. De asemenea, au fost refăcute instalațiile termice și au fost montate panouri solare pentru alimentarea cu apă caldă, au fost reabilitate instalațiile electrice pentru a reduce consumul energiei electrice și au fost modernizate instalațiile sanitare. Investiția a inclus și dotarea cu elemente care să accesibilizeze clădirea, astfel că imobilul a fost prevăzut cu ascensor pentru persoane și montcharge pentru transportul alimentelor. Totodată, s-a urmărit respectarea unei siguranțe sporite, prin montarea unui sistem de alarmă și a unui sistem TVCI de supraveghere video.
Valoarea investiției este de 6.,79 milioane de lei, din care 2,5 milioane au fost oferite de Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ S.A.
”Am încheiat încă o investiție în infrastructura socială, posibilă și datorită sprijinului financiar oferit de societatea ROMGAZ, căreia îi mulțumim public pentru implicarea generoasă în demersul Consiliului Județean Sibiu privind modernizarea sistemului de asistență socială. Și merită să reamintim contribuția substanțială avută de ROMGAZ la susținerea investițiilor Consiliului Județean Sibiu de la Spitalul Clinic Județean Sibiu.
Prin modernizarea Centrului ‘Tavi Bucur’ din Cisnădie, am urmărit să fie create condiții bune și sigure, precum și facilități de deplasare pentru semenii noștri nevoiți să fie îngrijiți în astfel de centre, dar și pentru personalul care se va ocupa de ei. Nu în ultimul rând, investiția va aduce beneficii și în ceea ce privește economiile care se vor face la consumul de energie electrică și termică, aspect avut în vedere la fiecare reabilitare și modernizare a imobilelor aflate în proprietate”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.