Piața Transilvania va fi deschisă și vinerea

Piața Transilvania va fi deschisă și vinerea

Consiliul Județean va suplimenta programul Pieței volante Transilvania cu încă o zi, pentru a da posibilitatea unui număr cât mai mare de cumpărători să își facă aprovizionarea cu produse locale.

Astfel, începând de vineri, 26 aprilie, piața va funcționa la Sala Transilvania în fiecare vineri, între orele 10-16, iar sâmbăta, după orarul cunoscut: între orele 8.00-14.00.

Pentru vineri, 26 aprilie, și-au anunțat participarea un număr de 54 de producători locali din totalul de aproximativ 200, câți au fost selectați pentru primul semestru din acest an. Aceștia vor veni cu produse care vor acoperi majoritatea sectoarelor pieței: lactate, carmangerie, legume și fructe, pui și ouă, pâine și patiserie, produse apicole și flori.

”Motivul pentru care am hotărât să organizăm ediția de vineri a Pieței volante Transilvania la Sala Transilvania a fost numărul mare de solicitări venite din partea producătorilor locali, la început din partea celor care asigurau, vineri de vineri, piața volantă de la Consiliul Județean Sibiu sau ‘piața la birou’, cum i s-a mai spus. Pe de altă parte, ne-am gândit și la sibienii care nu pot veni la piață sâmbătă dimineața, din diferite motive. Vizăm pentru ziua de vineri angajații diferitelor instituții publice sau private din zonă, care au ocazia să plece acasă cu cumpărăturile deja făcute, dar ne adresăm și sibienilor care își fac mai ușor drum la piață vinerea, pentru a se bucura sâmbăta de mai mult timp petrecut cu familia și prietenii”, precizează președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Parcarea Sălii Transilvania nu va fi ocupată vinerea de către standurile producătorilor locali, aceștia fiind grupați în zona de la intrarea principală dinspre str. Nicolae Olahus.

Răspunde