Operație vitală pentru Maria, o fetiță care visează să danseze!

Operație vitală pentru Maria, o fetiță care visează să danseze!

O fetiță din Mărginimea Sibiului are nevoie de sprijinul comunității!

Maria este o fetiță de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubește muzica. Își dorește cu ardoare să ia ore de canto, să învețe să cânte la pian, să facă balet. Însă, mai presus de orice, vrea să devină medic, să vindece suferințe, să șteargă lacrimile de pe obrajii tuturor copiilor, să-i mângâie și să-i aline.

Maria știe cel mai bine ce înseamnă durerea. S-a născut cu multiple probleme medicale, a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale și recuperări ce i-au gravat lacrimi de suferință pe obrăjori. Doar mama mai reușește să-i șteargă uneori suspinele. „Fetița mea s-a născut cu o rană deschisă în partea de jos a coloanei vertebrale (spina bifida), picioarele aveau o poziție nefirească fiind întoarse la maxim spre interior (varus equin bilateral). A fost operată de urgență, în primele 48 de ore de la naștere. Au fost momente cumplite. Mă uitam la ea și plângeam, plângeam în continuu. Nu o puteam lua în brațe, nu o puterea strânge la piept. Ea, cu ochișorii măslinii, cu chip de îngeraș, stătea nemișcată în pătuțul ei. Deși, mă durea sufletul când o priveam, simțeam o încurajare lăuntrică, simțeam că va fi bine…”, a mărturisit mama Mariei.

Viața micuței este, însă, plină de obstacole. A suferit complicații precum hidrocefalia, necesitând monitorizare constantă și intervenții chirurgicale suplimentare. Acestea au dus la alte tratamente și vizite frecvente la spital, punând presiune asupra întregii familii.
„Privind-o, inima mea se umple de un amestec de durere și mândrie. Fiecare cicatrice pe trupul ei micuț reprezintă o bătălie pe care a câștigat-o. Problemele medicale au afectat-o și emoțional, nu doar fizic. Își dorește să danseze, dar nu poate să-și țină echilibrul prea mult timp. Vrea să poarte rochițe, dar îi e rușine să i se vadă ortezele. Face consiliere psihologică de ceva timp, sperăm să o ajute, cicatrici vor rămâne, însă, și în suflet, nu doar pe corp”, spun părinții fetiței.

Astăzi, Maria e în fața unei noi operații pe coloană. E nevoie de noi corecții, pentru că fetița e în creștere, la fel și organismul supus de-a lungul anilor la atâtea intervenții chirurgicale. Costurile se ridică de această dată la 32.000 de euro. O sumă ce depășește cu mult puterile financiare ale unei familii cu trei copii care trăiește din apicultură. Părinții Mariei au apelat la generozitatea comunității pentru a strânge suma necesară.

Pentru donații din partea companiilor, accesați: https://salveazaoinima.ro/maria-herta/
Denumire entitate: Asociația „Salvează o Inimă”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont bancar (IBAN): Cont lei: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX
Cont euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

Răspunde