Fodor, primarul anului. La București

Fodor, primarul anului. La București

Primarul Astrid Fodor a fost premiat, ieri, la București ca „primarul anului”, cea mai importantă distincție acordată de Asociația Română pentru Smart City, în cadrul unei gale organizate în parteneriat cu Urban Scope.

La eveniment au participat peste 500 de reprezentanți ai administrației locale și centrale, ai companiilor private care activează în domeniile smart și conexe, precum și un reprezentant al EIT Urban Mobility, un organism al Institutului European pentru Inovare și Tehnologie.

Premiul „primarul anului” i-a fost acordat edilului-șef Astrid Fodor ca „recunoaștere a leadership-ului vizionar și a contribuțiilor semnificative în domeniul regenerării urbane, digitalizării, mobilității inteligente și accesării fondurilor europene”.

Un al doilea premiu a fost acordat Sibiului pentru proiectul de amenajare a malurilor Cibinului cu piste pentru biciclete. Primăria Sibiu a depus o aplicație în cadrul Galei cu acest proiect, la secțiunea „Mobilitate urbană smart”, aceasta fiind evaluată de un juriu format din specialiști români si străini care au aplicat criterii clare de punctaj. Premiul a fost preluat de Astrid Fodor, care a invitat-o pe scenă și pe Ioana Leca, administrator public și managerul acestui proiect.

„Sunt onorată de premiul primit ca ‘primar al anului’, o confirmare importantă, pentru că vine din partea unor specialiști în domeniul dezvoltării urbane sustenabile care au analizat cu obiectivitate întregul portofoliu de proiecte smart pe care le-am implementat în Sibiu. Fără mare zarvă, orașul nostru s-a dezvoltat smart, prin proiecte integrate și corelate. Amenajarea malurilor Cibinului este doar un exemplu de astfel de proiecte pe care le-am realizat în ultimii ani pentru Sibiu și pentru sibieni, pentru că am implementat proiecte pe toate cele 6 verticale ale conceptului de oraș inteligent. Mă bucur pentru recunoașterea primită de Sibiu care, într-adevăr, merită pe deplin premiul primit”, a declarat Fodor.

Răspunde