Suntem printre norocoșii care au avut parte de o vizită ghidată în Bastionul Soldisch, unul dintre cele mai misterioase locuri din Sibiu!
Al cincilea și cel mai nou bastion al Sibiului, ridicat în anii 1622-1627, a ajuns în proprietatea Muzeului ASTRA, care intenționează să valorizeze aici patrimoniul medieval printr-un proiect evaluat la 1,5 milioane de euro. Până atunci, însă, mai este cale lungă. La sfârșitul săptămânii trecute, după câțiva ani în care s-a tot vorbit despre redeschiderea bastionului, Muzeul ASTRA a permis câteva ore accesul sibienilor și al turiștilor interesați de povestea adevărată a acestui loc de legendă, sub îndrumarea muzeografului Adrian Stoia.
„Bastionul a fost construit pe la 1622, după ce magistratul orașului a gândit cum să apere această latură a cetății, care mergea pe lângă drumul care venea din satul Turnișor (Neppendorf) și urca până la Poarta Cisnădiei, aflată în zona unde acum se află Farmacia 24. Tot acolo a fost construit un alt bastion, iar cele două erau unite printr-un zid care compunea centura a cincea de fortificație a orașului Sibiu. Foarte aproape de zidul acesta, din care au mai rămas ruine vizibile în curtea liceului ‘Goga’ și a Casei Teutsch, paralel cu el, exista un alt zid, în actualul Parc Astra, iar acest zwinger rezultat între două ziduri putea foarte bine apăra în fața unui eventual atac. Aici, fiind o colină, sibienii de atunci s-au gândit că pot apăra foarte bine această zonă, iar arsenalul era destul de aproape. În interior se găsesc tuneluri de trecere ale soldaților care apărau bastionul. Rețeaua de galerii de sub Bastionul Soldisch a dat naștere multor curiozități de-a lungul timpului, s-a spus chiar că ele străbat orașul dintr-o parte în alta, dar de fapt ele nu sunt atât de lungi și de complicate, iar scopul lor era militar. Bastionul este construit din cărămidă, are o înălțime maximă de 10 metri și o grosime maximă de 2 metri. În interior este pământ, pentru a oferi o bună protecție în fața tirurilor de artilerie. Ce se mai poate vedea interesant este ceea ce a mai rămas din drumul de strajă și ambrazurile din partea de sus pentru tragere. Tot în partea superioară vedem un brâu semicircular, ieșit în afară, care avea rolul de a împiedica inamicii să-și lipească scările de asalt de zidul cetății. În partea superioară a zidului, puteți vedea chiar câteva proiectile încastrate, dar – mai mult ca sigur – nu în urma vreunui asediu, ci dintr-o superstiție. În mentalitatea medievală se considera că, în locul în care există o ghiulea, nu poate intra și a doua. Pe de altă parte, dacă inamicul vedea aceste proiectile în zid, considera că e un zid foarte rezistent și nu poate fi distrus”, descrie Stoia.
Rondelele de artilerie și bastioanele Sibiului au fost edificate, pe măsura creșterii amenințării otomane, pentru a întări unele puncte mai importante ale centurilor de apărare ale orașului. Proiectele le aparțin unor arhitecți italieni care au impus acest sistem nou de fortificații. Din acest sistem, astăzi se mai regăsesc pe teritoriul actual al României doar bastioanele Haller și Soldisch din Sibiu, precum și cetatea bastionară din Oradea. „La aproximativ 40 de ani de la construirea bastionului, a fost un atac al unei oști turcești care nu a reușit să cucerească cetatea Sibiului, în schimb a făcut prăpăd la Alba Iulia”, amintește Adrian Stoia. Este vorba despre evenimentele grele ale anului 1660, când bastionul a fost bombardat cu ghiulele incandescente de trupele vizirului Ali Beg, însă a scăpat aproape intact.
În următoarele decenii, bastionul și-a pierdut treptat importanța militară, însă a rămas un reper important al Sibiului ca edificiu civil. În secolul al XVIII-lea, comitele Michael von Brukenthal a creat o grădină cu fântână și oranjerie, cu o ruină artificială și cu o colină amenajată din bucăți de stâncă. Cu prilejul festivităților militare, pe platforma bastionului erau aduse tunuri cu care se trăgeau salve de artilerie. După demolarea Turnului Aurarilor, în 1881, urmat de inaugurarea în apropiere a Orfelinatului Evanghelic și a Bisericii St. Johannis, în 1883, bastionul a început să se degradeze accentuat. În rondela de artilerie s-a construit în 1903 un orfelinat, care a existat sub o formă sau alta până în zilele noastre.
„Artileria, în secolul XVII, a făcut necesară apariția altui tip de fortificație, întrucât aceasta din cărămidă absorbea ghiulelele care veneau din tunurile inamice. În timp, bastionul și-a pierdut funcția sa militară, ba chiar era pe aici să fie dărâmat în momentul în care au început planurile pentru construirea citadelei stelate de pe actualul cartier Iosefin. Împăratul semnase actele, dar, din cauza războaielor izbucnite în Europa la acel moment, s-au cheltuit sumele destul de importante pregătite pentru construcția citadelei și, pe acest loc, s-a construit noul cartier.
Fortificația și-a pierdut sensul, iar această zonă a fost cumpărată de diverși proprietari. Unul dintre ei, Michael von Brukenthal – un nepot al baronului Samuel von Brukenthal -, a amenajat în partea de deasupra niște grădini în stil englezesc, unde a construit niște ruine, o fântână arteziană, o cascadă, au fost aduse niște stânci ornamentale, care să creeze un peisaj montan. După încă un timp, proprietarul s-a schimbat, iar documentele arată că s-a amenajat o oranjerie, a existat o crescătorie de cerbi…
De la începutul secolului XX este clădirea din față, construită ca leagăn de copii. În momentul de față, în spatele bastionului se află Centrul ‘Prichindelul’.
Bastionul Soldisch sau Bastionul Mercenarilor este acum parte din Complexul Național Muzeal ASTRA. Aici este foarte mult de lucru, au fost scoase nenumărate containere de gunoaie. Desigur, va fi redat orașului Sibiu, dar pentru aceasta trebuie accesate fonduri și sperăm să se deschidă comunității”, a mai menționat istoricul sibian.
Un element arhitectural care atrage imediat atenția oricărui privitor este o stemă a orașului Sibiu, pe o placă de marmură albă, încastrată în partea de sus a zidului. „De la începutul secolului XX datează stema de marmură încastrată în zid. Cele două spade ale Sibiului, conform legendei, reprezintă cele două spade împlântate în pământ – una la Drăușeni, cealaltă la Orăștie – când s-a organizat acest fundus regius, acest teren oferit populației germanice venite aici la invitația regalității maghiare. Desigur, ele sunt un simbol heraldic al epocii. Peste ele, ca o ștampilă, așa cum spune profesorul Constantin Ittu, au fost suprapuse cele trei frunze de tei unite, care reprezentau și Trinitatea, suprapunându-se și cu coroana regală, care a dat drept de judecată asupra orașului”, arată Adrian Stoia.
