Spectacolul fenomen al anului, “Meşterul Manole” – operă rock în concert, ajunge la Sibiu

Spectacolul fenomen al anului, “Meşterul Manole” – operă rock în concert, ajunge la Sibiu

“Meşterul Manole” porneşte în turneu naţional în luna aprilie şi ajunge la Sibiu pe 23 aprilie, după Arad și Cluj-Napoca. Spectacolul va avea loc la Centrul Cultural “Ion Besoiu”.

Producţia Teatrului Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” se joacă cu casa închisă în Bucureşti, de la premiera ce a avut loc pe 14 ianuarie, iar biletele sunt deja epuizate în avans până în luna aprilie, cu patru reprezentații sold out. Spectacolul concretizează misiunea instituţiei de a ajunge la un public cât mai larg. “Dorim să fim aproape de fiecare spectator, astfel că în luna aprilie pornim în turneu național cu cea mai nouă producție a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical «Ion Dacian»”, a declarat Radu Petrovici, manager interimar al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” din Bucureşti, cel care semnează conceptul alături de Rebecca Diaconu.

Biletele se găsesc pe More.com, la preţuri cuprinse între 180 şi 270 lei.

Geneza spectacolului, istorisită de Josef Ioji Kappl

“Meşterul Manole – operă rock” are în spate o istorie fascinantă, ce merge înapoi în timp până în anul 1973, când formaţia Phoenix a dorit să pună în scenă o versiune rock a celebrei balade populare, pe un libret de Victor Cârcu şi pe muzica semnată de Josef Ioji Kappl, însă demersul le-a fost zădărnicit de cenzura comunistă. Asemenea comorilor ce îşi găsesc drumul spre cel care le merită, libretul lucrării şi-a găsit în mod miraculos cărarea către Kappl în anul 2008, după cum a relatat chiar celebrul basist pe pagina sa de Facebook: “Într-o bună zi din vara anului 2008, apărea pe blogul meu de atunci un mesaj care anunța apariția pe internet a unei broșuri interesante. Să vezi şi să nu crezi, era libretul operei rock «Meșterul Manole», de Victor Cârcu. Bineînțeles că îndată ce citisem acestea, am intrat pe internet şi am cumpărat ultimele două exemplare ale broșurii. După ce am intrat în posesia lor, l-am sunat pe Victor Cârcu, să-l felicit pentru apariția broșurii şi să-mi exprim totodată surprinderea, considerând că libretul ar fi fost pierdut pe vecie, după ce fusese neaprobat și respins în anul 1973 de cenzura comunistă, atunci când a fost conceput pentru formația Phoenix, care urma să creeze o operă rock pe baza lui.  În această discuție cu Victor Cârcu s-a născut ideea şi dorința, de a-i trezi pe Manole și Miruna (Ana) şi pe cei 9 meșteri ai lui, din somnul de peste un sfert de veac de când fusese creat libretul, legate și de obligația morală de a duce pân’ la capăt ceea ce ne-am propus să facem atunci, când nu era posibil! Astfel, rămân cu speranța de a continua cât mai intens călătoria mea cu «Meșteruș» în cât mai multe orașe, atât în țară, cât și de ce nu, peste hotare, pentru a putea presăra pretutindeni câteva scântei din cultura românilor!

Experiență captivantă

Spectacolul-concert este destinat nu doar iubitorilor de muzică rock, ci și celor pasionați de mitologie și de povestiri epice. Este o experiență ce transcendă genurile, aducând în prim-plan valori și dileme umane care continuă să fascineze și să inspire în orice epocă.

El aduce în lumina reflectoarelor unul dintre cele mai fascinante mituri ale culturii românești. Cu o interpretare modernă și puternică, acest spectacol-concert combină muzica rock vibrantă cu povestea tragică a lui Manole, construind un univers emoționant și captivant pentru public. Prin intermediul unei partituri puternice și a unei distribuții talentate, sub conducerea muzicală a lu Ciprian Teodoraşcu, spectacolul își propune să treacă dincolo de limitele timpului și să aducă în prezent povestea universală a unui erou încercat de contradicţiile lumii sale. Cu scene dramatice, momente intense și o muzică care îmbină elemente contemporane cu influențe din folclorul românesc, producția surprinde esența trăirilor umane profunde și a luptei interioare a personajelor. Această producție reprezintă o călătorie emoțională și sonoră într-un univers mitic, în care sacrificiul și pasiunea pentru creație se întâlnesc într-un tablou fascinant.

Răspunde