Ora Pământului și Cantus Mundi la Sibiu

Viața cetății

Copiii din corurile și ansamblurile Cantus Mundi din județul Sibiu se vor reuni, în această seară, de la ora 19:30, pentru a marca Ora Pământului 2024 în curtea Muzeului de Istorie – Casa Altemberger a Muzeului Național Brukenthal, de pe str. Mitropoliei nr. 2.

La ora 20:30, aparatele electrice vor fi deconectate, lumina va fi stinsă, iar copiii – alături de coordonatorii, părinții și prietenii lor – vor cânta timp de o oră pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.

Repertoriul recitalurilor copiilor face parte din broșura „Ora Pământului 2024”, editată special pentru eveniment, ca în fiecare an, de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.

Ora Pământului, manifestare cunoscută la nivel mondial ca Earth Hour, este un eveniment marca WWF, organizat pentru prima dată în istorie de World Wildlife Fund Australia în Sydney, pe 31 martie 2007. De atunci, în fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie.

Evenimentul de la Sibiu face parte din manifestarea „Ora Pământului împreună cu Cantus Mundi”, aflată la a opta ediție. Peste 10.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi vor marca simultan Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, pentru a transmite un mesaj de solidaritate și armonie cu Pământul.

Ora Pământului împreună cu Cantus Mundi este organizată în an aniversar, la zece ani de la oficializarea Programului Național Cantus Mundi la nivel guvernamental. Copiii și coordonatorii lor vor desfășura concomitent activități muzicale în 77 de localități din România și Republica Moldova. S-au alăturat evenimentului ansamblurile Cantus Mundi din 32 de județe, București și Republica Moldova: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și raionul Fălești din Moldova.

La invitația WWF România, și Primăria Sibiu se alătură inițiativei Ora Pământului, marcată, la nivel mondial, de alte 8.000 de orașe din 195 de țări. Astfel, în intervalul orar 20:30 – 21:30, iluminatul public din Piața Mare va fi întrerupt.

Răspunde