Biserica Azilului, care adăpostește cel mai vechi clopot din Sibiu, din 1509, are nevoie de lucrări de consolidare, iar lucrările vor fi finanțate de Ministerul Culturii, a anunțat astăzi Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
„Alături de doamna Raluca Turcan, ministrul Culturii, și de doamna Oana Popa, director al Direcției Strategii, Proiecte din cadrul Consiliului Județean Sibiu, am făcut o vizită în teren pentru a vedea care sunt lucrările prioritare. Vestea bună este că acest o obiectiv istoric a fost inclus în Programul Național de Reabilitare gestionat de Ministerul Culturii”, a precizat Cîmpean.
Amplasată pe strada Azilului nr. 4, biserica a fost atestată documentar încă din anul 1292, când aici exista și primul spital de pe actualul teritoriu al României.
„Unii istorici cred că Biserica Azilului ar putea fi chiar prima biserică parohială a Sibiului. Cert este că biserica a existat înaintea celorlalte din jur. Se pare că a fost prima clădire din piatră din zona Orașului de Jos, la începuturile orașului nostru. Nu știm, totuși, cu precizie dacă despre actuala clădire a bisericii este vorba sau de o altă construcție mai modestă. La finalul secolului al XIII-lea, vechea biserică a fost preluată de ordinul Sfântului Spirit, un ordin monahal ce, diferit de ordinele franciscane și dominicane – contemporane, se așezau în mijlocul orașelor, în mijlocul vieții și nu la periferia cetăților. Fosta mânăstire este și astăzi localizată în strada Azilului nr. 4. În momentul în care a fost pentru prima dată atestată prin serviciile medicale ce le oferea comunității, fiind astfel considerat a fi primul spital din Sibiu și de pe actualul teritoriu al României, în 1292, actul remarca existența precedentă a acestui lăcaș. Cercetările arheologice au dovedit existența atât a unor construcții de piatră, precum și de lemn. Clădirea spitalului propriu zis ridică și astăzi probleme de localizare. Unii arheologi, istorici și arhitecți cred că actuala navă este fostul spital amenajat. Alții consideră că spitalul era o construcție din lemn ce astăzi este dispărută. Alții cred în existența unei clădiri din piatră și ea dispărută. În 1386 este din nou menționată mânăstirea cu ocazia montării unui geam, posibil chiar vitraliu. În 1414, călugărul Mihail era magisterul spitalului. La sfârșitul secolului al XV-lea și începutul următorului, mânăstirea va intra în reparații. Odatã cu implementarea Reformei, această mânăstire va fi închisă, dar rolul său medical va fi menținut. Astăzi vechiul lăcaș monastic își menține rolul său în comunitatea sibiană, fiind un azil de bătrâni. Biserica a rezistat și ea, fiind transformatã într-o clădire cu interior baroc, rămânând o biserică parohială de rit evanghelic, apoi, începând cu secolul al XXI-lea, de rit ortodox. Biserica este o biserica hală cu sanctuar poligonal. La sud este construită o încăpere și la nord alte două camere. Turnul este doar la nivelul superior, este modest, având rolul de clopotniță”, descrie istoricul sibian Răzvan Pop.