Documentația necesară lucrărilor de protejare și consolidare a Bastionului Soldisch și a clădirilor adiacente, ca prim pas pentru punerea în valoare a acestui monument istoric reprezentativ, va fi realizată în urma obținerii unei finanțări în valoare de 200.000 lei.
Conducerea Complexului Național Muzeal ASTRA și reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului au semnat, pe 14 martie, contractul de finanțare pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice – faza DALI în cadrul proiectului „Revitalizarea Bastionului Soldisch și a spațiilor aferente – Realizarea Centrului ASTRA pentru Educație”, depus în cadrul subprogramului „Elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervenții asupra monumentelor istorice”.
Un prim rezultat urmărit după implementarea proiectului este scoaterea din pericol și protejarea monumentului istoric și a tuturor construcțiilor și a spațiilor aflate în zona de protecție, care se va realiza în această primă fază prin elaborarea studiului de fezabilitate faza DALI.
Lucrările propuse vor avea ca rezultat consolidarea zidului istoric și a sistemului de împrejmuire, refacerea structurii de protecție, cât și consolidarea clădirii din proximitate și a magaziei din zid. Se va amenaja grădina istorică, sistemul de acces și vizitare și se va reface canalul care deservea, până în perioada interbelică, moara din sudul ansamblului.
În grădina existentă se dorește amenajarea unui amfiteatru, unui spațiu de lucru, a unei clase în aer liber, precum și amenajarea unui spațiu de odihnă și servirea mesei.
„Prin planul de valorificare propus de către Muzeul ASTRA pentru Bastionului Soldisch și zona de protecție, se urmărește angajarea comunităților locale în protejarea și punerea în valoare a monumentelor istorice. Astfel, se va realiza accesibilizarea patrimoniului medieval al orașului către comunitate, crearea de noi oportunități de dezvoltare a orașului, o nouă paletă de servicii culturale și un exemplu de bună practică la nivel național și internațional.
De asemenea, programul de valorificare va oferi comunității sibiene ocazia de a trăi și experimenta istoria orașului, cât și noi programe educaționale necesare pentru dezvoltarea organică a societății. Concret, realizarea unei infrastructuri indoor și outdoor va permite următoarele tipuri de activități: program educațional non-formal permanent; ateliere educaționale axate pe moștenirea mulți-etnică pe care Muzeul ASTRA o gestionează; acțiuni de punere în valoare a bastionului și a stemei orașului.
Pe termen lung, în colaborare cu Primăria municipiului Sibiu, se dorește dezvoltarea unei infrastructuri expoziționale, unice în România, ghidaje tematice, ateliere, expoziții outdoor; găzduirea, în parteneriat, a unui program săptămânal (outdoor) de teatru, muzică și cinematecă; organizarea de târguri, ateliere interactive și expoziții menite să pună în valoare patrimoniul construit, metodele și materialele de lucru.
Bastionul va deveni astfel un pol de legătură între generații, între perioade istorice și diverse etnii, platforma noastră culturală transmițând sensul valorilor reale ale orașului și județului Sibiu și al patrimoniului material. Monumentul istoric trebuie asumat de comunitatea din care face parte, iar propunerea Muzeului ASTRA vizează valorizarea ei și integrarea în activitățile cultural-recreative ale comunității sibiene”, se arată în prezentarea proiectului.
Ridicat între 1622‑1627, ca fortificație de apărare a Orașului de Sus, Bastionul Soldisch, numit și Bastionul Mercenarilor, este ultimul dintre bastioanele orașului. Acesta are forma unei jumătăți de inimă, cu o porțiune dreaptă în zona de denivelare naturală spre nord-vest, care se racorda cu zidurile centurii a IV-a și cu resturile rondelului construit în 1552, incluse în noua construcție. Astăzi se mai păstrează două niveluri de apărare, cu urme de ambrazuri. Amplasamentul bastionului, istoria, dar și configurația clădirilor și a terenului oferă numeroase oportunități de dezvoltare cultural-turistice a centrului istoric. Particularitățile ansamblului istoric scot în evidență unicitatea obiectivului în contextul așezărilor urbane din Transilvania, fiind un simbol a orașului Sibiu.
Impreuna cu cladirile adiacente, Bastionul Soldisch este unul dintre cele mai importante monumente istorice din Sibiu, reprezentand o marturie a trecutului medieval al orasului. Aceasta documentatie necesara pentru protejarea si consolidarea sa este imperativa atat din punct de vedere cultural, pentru pastrarea istoriei si valorilor culturale ale comunitatii, cat si din punct de vedere estetic, pentru a pastra aspectul unic si pitoresc al orasului.