Se reiau reparațiile ample la străzile din Sibiu

Se reiau reparațiile ample la străzile din Sibiu

Pe lângă deschiderea șantierelor de investiții la obiectivele publice, din această săptămână se reiau și lucrările de reparații ample pe străzile din municipiul Sibiu.

“În 2023, un număr de 30 de străzi din Sibiu au fost reparate prin înnoirea completă a stratului de asfalt, pe unele dintre acestea, acolo unde a fost nevoie, refăcându-se și trotuarele. Pentru că vremea se încălzește, reluăm și reparațiile pe străzile din Sibiu. Am emis deja comandă pentru primele trei străzi, care vor intra în lucru în acest an. În paralel se vor desfășura și lucrări de reparații ale defectelor punctuale de pe străzi, apărute după sezonul rece”, spune edilul-șef Astrid Fodor. Este vorba de străzile Ștefan cel Mare (între viaductul Vasile Aaron și până la ieșirea din Sibiu spre Șelimbăr), Frigoriferului și Vopsitorilor.

Lucrările pe străzile Ștefan cel Mare și Frigoriferului încep cu reparațiile la trotuare, această etapă executându-se fără restricții în circulație, pe timpul zilei. La final se va freza asfaltul vechi de pe carosabil și se va așterne noul strat, această ultimă operațiune urmând să fie efectuată pe timpul nopții, pentru a reduce disconfortul în trafic.

Pe strada Vopsitorilor, o stradă îngustă, cu sens unic, circulația se va închide în totalitate în perioada 4 martie – 15 aprilie.

Răspunde