Unul dintre cele mai atractive exponate din patrimoniul Muzeului ASTRA este costumul purtat de o tânără nevastă transilvăneană de acum aproape 150 de ani. Pentru că frumusețea nu are vârstă!
„Călătorule, ia de oprește-te puțin la noi în bătătură și ascultă de-al nost’ glas! Ai văzut vreodată cum arată o nevastă tânără? Nevasta ca nevasta, da’ costumul ei de acu’ o sută de ani? Ei bine, îți facem cunoștință aici cu toate cele! Avem în patrimoniul nostru un costum de nevastă tânără din zona Paloș, județul Brașov. Costumul este datat undeva la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. Costumul de nevastă tânără specific zonei Rupea este compus din: ie cu poale, șurț ‘cu ruj’, cătrință roșie, cordon cu mărgele, pieptar spintecat, salbă. Ia cu fodori (volan) este încrețită la gât și impresionează atât prin paleta coloristică bogată în roșu, cât și prin elementele specifice: ‘rujuliță’, romburi, ‘ochișori’, dantelă cu pui și ‘vârful mărgeanului’ dispuse la beată, de-a lungul și de-a latul mânecii și la volan. Peste poale se așază în față ‘șurțul cu ruj’, din trei foi țesute din lână decorate cu motivul ‘rujuliței’ și cu ‘rozete’ simple sau ‘înflorate’ din fundă de mătase roșie și verde. Cătrința de la spate este din lână roșie, aleasă cu vărgi, ‘scărițe’ și ‘dintele calului’. În talie se încinge cu un ‘cordon cu mărgele’ – o curea dintr-o bucată de piele cu catifea neagră brodată cu mărgele și fluturi. Te-am lămurit? Stai p-aproape, călătorule! Mai avem!”, transmit reprezentanții muzeului.