Slujbă oficiată de Mitropolitul Ardealului la Muzeul ASTRA

Slujbă oficiată de Mitropolitul Ardealului la Muzeul ASTRA

ÎPS Laurențiu Streza, arhiepiscopul Sibiului și mitropolitul Ardealului, a săvârșit astăzi liturghia la biserica din Bezded aflată în Muzeul ASTRA.

În soborul de preoţi şi diaconi s-au mai aflat consilierul pe misiune al Arhiepiscopiei, preotul Liviu-Iulian Tarcău, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, protopopul de Săliște, Ioan Petru Damian, şi preotul paroh Claudiu Rareş Sbera. La final, preotul Sbera a primit rangul de iconom. în semn de recunoștință pentru munca neobosită de 18 ani la cele trei biserici aflate în patrimoniul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. „E o bucurie lăuntrică puternică că avem ce avem aici, complexul acesta muzeal. Ne bucurăm în mod special că avem trei biserici. Ne bucurăm în special că avem un preot care le întreține pe toate, adică le dă viață, pentru că, fără viață liturgică, nici o icoană nu are valoare. Dacă bisericile noastre au valoare, au prin faptul că în ele s-a slujit. E atâta istorie aici, atâtea suflete care au fost botezate în biserica asta și noi nu le știm, dar le știe Dumnezeu! Iată, prezența frățiilor voastre aici este semn că este o viață puternică. Când am venit prima dată aici, acum 18 ani, nu mai spun ce am găsit, cum era din punct de vedere liturgic, și iată că a venit părintele Rareș, care i-a dat viață și dă viață și la celelalte. Avem și un director aici care se îngrijește așa cum trebuie de tot patrimoniul acesta și, în plus, că e absolvent de Teologie, deci e teolog, mai știe să laude și pe Dumnezeu, nu numai să aprecieze valorile culturale ale acestui patrimoniu, ci și valorile spirituale. Vă binecuvântăm pe toți și vă dorim să aveți în continuare un an binecuvântat”, a spus ierarhul.

Mitropolitul a primit în dar o icoană din partea directorului Muzeului ASTRA, Ciprian Anghel Ștefan.

„E o mare bucurie pentru Muzeul ASTRA ca în a doua duminică din an să începem așa cum trebuie, cu o Liturghie arhierească, pentru că în muzeul din Dumbrava Sibiului stau energiile a mii și mii de țărani care au luptat ca a noastră credință și valori identitare să rămână și să se dezvolte. Ceea ce facem la Muzeul ASTRA nu facem decât cu credință în Dumnezeu să ducem aceste valori identitare mai departe, pentru că sunt moștenirea țării. Noi doar o administrăm. E moștenirea lor, a celor tineri, a celor care vin după ei și cu credință în bunul Dumnezeu. O să trecem peste toate și o să arătăm lumii că România este o țară frumoasă și trebuie să fie mândră de ceea ce are, deoarece cu aceste valori identitare am răzbit. Îi mulțumesc părintelui Sbera pentru tot ce face pentru bisericile din muzeu și pentru dumneavoastră, credincioșii. Anul acesta facem ‘majoratul’ la muzeu. Amândoi am venit deodată, în 2005. Este prima biserică funcțională din muzeele în aer liber din Europa unde domnia sa și-a construit o comunitate. Este a dumnealui și merită toate rugăciunile noastre ca să fie sănătos și să ducă mai departe ceea ce și-a asumat. Încă o dată vă mulțumesc, Înaltpreasfinția voastră. Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate și nu uitați: la Muzeul ASTRA tradiția se trăiește. Doamne ajută!” a afirmat Ciprian Ștefan.

Răspunde