Rețetă cu amintiri. Popricaș din Banatul Montan

Rețetă cu amintiri. Popricaș din Banatul Montan

Managerul Muzeului ASTRA, Ciprian Ștefan va găti popricaș din Banatul Montan pentru turiști, după o rețetă pe care a aflat-o în vremea studenției.

Surpriza culinară îi așteaptă pe cei care vor participa, sâmbătă, la evenimentul „Răceala piftiilor”, la Târgul de țară.

„Ei, povestea e tare interesantă! Am trăit-o în vremea studenției la Timișoara, când mergeam la Ruga de Tincova, comuna Sacu, județul Caraș-Severin. Acolo Ruga era pe 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Plecam cu trenul de la Timișoara și făceam cam o oră și 20 de minute până la halta Sacu, era un tren personal Timișoara-Caransebeș. No, când am mers prima dată la rugă, invitat la o familie tare frumoasă, am coborât în halta Sacu și ia-o la pas până la Tincova. Pe drum, domnișoara care mă invitase cunoștea bine oamenii care erau în fața porții, îi saluta și-i întreba dacă au ‘goști’! Răspunsul era: ‘Da, vin, avem casa plină, îi culcăm inclusiv în soba mare de la drum’! Eu nu prea pricepeam. Și am întrebat-o: goștii îs porci? Râdea cu hohote, apoi mi-a tradus… Bun! Am trecut de Sacu și era o scurtătură peste câmp, pe terenul unui uica de-al ei și am ajuns la locul cu pricina.

Am gustat și am trăit Ruga din Banatul Montan. Vinerea, era o mâncare mai altfel decât sâmbăta și duminica! Popricașul care va fi gătit de mine sâmbătă în muzeul ASTRA! Vă dau rețeta imediat și vă provoc la degustare, sâmbătă pe la 12-1, în 13 ianuarie, bag sama!

Am ajuns la familia Lăzărescu si am fost pus la masă. Am servit o porție de popricaș și am crezut că am atins raiul gastronomic! Un fel de tocană, gulaș, papricaș, mâncare scăzută. Am pus îmtrebări! Mi se părea ireal! La fel și papilelor mele gustative și am aflat ce voi da vouă spre degustare, sâmbătă. Carnea pentru masa de Rugă era diversă. Rață, gâscă, porc, vițel, găină era pregătită de vinerea. Trebuiau legume, ceapă albă, morcovi, ardei, usturoi, câta țelină tocată nu prea mărunt și călită în unsoare de porc sau ulei. Rațele, gâștele, porcul și vițelul erau ușor opărite, apoi tăiate bucăți mici și călite după ce legumele aveau o ‘față’! După o călire mestecată cu linguroiul din lemn de frasin, se punea apă căt acoperea conținutul. No, mai o răchie, mai o poveastă și când era omogenizat cât de cât totul se puneau crumpiri (cartofii) tăiați sferturi, o mână de oriz(orez) și dă-i la mestecat! Pasta de roșii, paprica si pătrunjelul erau ultimele completări la această minunăție.

Vă aștept sâmbătă să vă conving că a noastră gastronomie rurală e de căpâtâi când vorbim de turism cultural și valori identitare!”, transmite Ciprian Anghel Ștefan.

Piftie în farfurie, răci în blid, răci în tăner, popricaș de rugă și zamă cu moare de varză se vor găti și gusta la Târgul de țară în acest sfârșit de săptămână. Din 11 până în 14 ianuarie, între orele 11.00 și 16.00, vizitatorii Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului vor avea parte nu doar de peisaje minunate de iarnă, ci și de gusturi tradiționale. Muzeografii vor găti și vor interacționa cu vizitatorii, vorbind despre instrumentarul arhaic din bucătăria țărănească.

Răspunde