Program românesc dirijat de Cristian Mandeal la Filarmonica Sibiu

Program românesc dirijat de Cristian Mandeal la Filarmonica Sibiu

Concertul simfonic de joi, 18 ianuarie, de la Sala Thalia, va fi condus de maestrul Cristian Mandeal. Solistul serii este tânărul clarinetist Petru Pane.

Cristian Mandeal este considerat unul dintre cei mai importanți dirijori contemporani, activitatea sa cuprinzând patru decenii de muncă neîntreruptă. A dirijat sute de concerte în peste 36 de țări, muzica sa umplând publicul de inspirație peste tot pe glob. În ultimii ani, maestrul și-a concentrat eforturile în vederea rafinării, educării, dezvoltării și sprijinirii Orchestrei Române de Tineret, care într-un timp record a reușit să devină un reprezentant de seamă al culturii muzicale contemporane românești. Este mentorul dirijorului Cristian Lupeș, actualul manager al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Petru Pane a debutat ca solist la 14 ani, iar la numai 18 ani a câștigat peste 15 premii I la concursuri naționale și internaționale și a cântat în postură solistică alături de zece orchestre filarmonice de stat. Activitatea sa interpretativă s-a extins din momentul în care a câștigat audiția pentru partida de clarinet din cadrul Orchestrei Române de Tineret, devenind, la vârsta de 16 ani, cel mai tânăr suflător din istoria ansamblului. A cântat sub bagheta maestrului Cristian Mandeal în Festivalul „George Enescu” 2021 și Young Euro Classic (Berlin 2023), și a lui Gabriel Bebeşelea la Elbphilharmonie Hamburg. În prezent, este student la Universitatea Națională de Muzică București, unde studiază clarinetul cu prof. Emil Vișenescu și arta dirijorală cu prof. Cristian Mandeal.

În cadrul concertului de joi, 18 ianuarie, de la ora 19:00, Petru Pane va interpreta Concertul pentru clarinet și orchestră de Aurel Stroe, unul dintre cei mai importanți exponenți ai avangardei românești. Și pentru că întregul eveniment este dedicat Zilei Culturii Naționale, programul este întregit de Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13, de George Enescu, denumită și „Eroica enesciană”, respectiv de o lucrare contemporană – „Hydra” pentru orchestră mare, în primă audiție la Sibiu, în prezența compozitorului Ștefan Stoianovici, la doar câteva zile după prima audiție absolută la Ateneul Român.

Muzica lui Ștefan Stoianovici se definește, în mod special, prin caracterul său organic. Se pot regăsi anumite veleități romantice, prin faptul că analogiile ce influențează mecanismele muzicale se produc la nivel afectiv, precum o simulare a forței inconștientului, a improvizației. Acestea rămân ancorate, însă, în logica unei construcții formale și a spiritului critic atent şi ascuțit.

Înaintea concertului, de la orele 18.00, în Chimniță, publicul este invitat la Cafeneaua muzicală să-l cunoască pe tânărul compozitor, într-un dialog cu Primo Salvati, consultant artistic al Filarmonicii Sibiu.

Biletele pentru concertul de joi sunt puse în vânzare la prețul de 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți și pensionari) la casieria Filarmonicii și pe iabilet.ro.

Răspunde