„De împătimirea noastră politică mai avem nevoie să și râdem”

„De împătimirea noastră politică mai avem nevoie să și râdem”

Reinterpretându-l pe Nenea Iancu în an electoral, Naționalul sibian propune „Conu Leonida față cu Reacțiunea… o fandacsie cu Efimița”, marți, 30 ianuarie, de la orele 19:00, la Centrul Cultural Habitus.

Spectacolul, cu participarea extraordinară a lui Vlad Robaș, poartă semnătura Marianei Cămărășan – secondată de Sanda Anastasof și Amalia Iorgoiu – și a avut premiera de curând, pe 14 decembrie 2023. Din distribuție mai fac parte Ioana Blaga-Frunzescu – Efimița, Viorel Rață – Leonida și Cristina Stoleriu – Safta.

Mare armonie, mare, în casa conului Leonida, până când… Efimița are parte de o surpriză care spulberă întregul echilibru. Efimița trebuie să găsească rapid o soluție, un plan de răzbunare sau să „toarne o revuluție” în toată regula în propria ei casă. Ne pregătim să asistăm la o schimbare radicală, atât în plan conjugal, cât și social. Dincolo de zidurile locuinței, se aude muzica și gloanțele reacționarilor. Lupta pentru dreptate e pe cale să înceapă!

Surprinzând cu tandrețe și nostalgie parfumul unei epoci apuse, dar ale cărei ecouri politice răzbat până în prezent, Mariana Cămărășan oferă prin spectacolul său un „remix” al mărcilor atât de specifice marelui dramaturg I.L. Caragiale. În spațiul intim al Centrului Cultural Habitus (Piața Mică nr. 4), publicul este invitat la un moment de deconectare totală de la zgomotul societății, dar și la un prilej de a redescoperi frumusețea stilistică, cinismul și onestitatea zdrobitoare a uneia dintre cele mai lucide și tranșante voci ale literaturii române.

„De împătimirea noastră politică mai avem nevoie să și râdem, că dacă n-am râde, cum am mai trăi?

Patima politică învârte roata istoriilor mici din care se naște marea istorie. Duioșia cu care și-a iubit Caragiale personajele le-a făcut nemuritoare.

Există o tandrețe în nepriceperea noastră de a rezolva marile probleme ale lumii în care trăim, o candoare pe care o îngăduim, mai ales de la o vârstă, mai ales celor în vârstă. Avem nevoie să ne mai vedem și așa – caraghioși și încrâncenați, frumoși și ușor dezaxați. Fandacsia nu ne e deloc străină, roata se învârte la nesfârșit și istoria își schimbă doar măștile, ajungem mereu în același punct, ca într-o comedie care se rotește în cerc și nouă ni se pare că totul se schimbă. Avem noroc cu micile noastre vieți, că nu încetăm să căutăm în ele iubirea, că ne mai bucură un cântec vechi și ne mai face să zâmbim o farsă. Că ne vedem cum suntem și mai putem să râdem un pic de noi – cât să ne mai treacă dorul de ai noștri și mai ales de noi înșine în vremurile noastre bune, naive, dar bune.

Da, avem nevoie să râdem de patima cu care noi, oameni de rând, iubim și facem politică. Dar avem nevoie mai ales de demnitate. Și avem nevoie de teatru să dea glas tumultului care se sparge în tăcerilor noastre: uneori fericire, deseori durere.

Fandacsia – cu ecoul  muzicii ei –  e totuși poveste ca înghețata într-o zi călduroasă de vară sau ca aroma unui vin fiert într-o seară rece. Ce minune e teatrul până la urmă…”, mărturisește regizoarea Mariana Cămărășan.

Răspunde