Ridicatul fetelor, obiceiul tradițional realizat de Ceata Junilor din Sadu, se desfăşoară şi în acest an cu susţinerea Primăriei şi a Consiliului Local Sadu, în cadrul evenimentului „Pe sub deal, pe sub pădure”, ce va avea loc în data de 17 decembrie, la Căminul Cultural, începând cu ora 17:00.
Evenimentul este o încununare a activităţii artistice de peste an a artiştilor locali consacraţi şi mai puţin consacraţi, care vor realiza un spectacol de excepţie.
Program
- Ora 17:00 PUNTE DE LEGĂTURĂ ÎNTRE GENERAŢII: videoproiecţie spectacol ” M-o luat neamţu’ Cătană”, moment dedicat Generaţiei de aur” a Ansamblului Valea Sadului
- Ora 18:30 SPECTACOL ARTISTIC
Cântece, dansuri şi coregrafii tradiţionale prezentate de membrii Ansamblului „Valea Sadului” alături de soliştii: Mihaela Stoica, Adina Drăghici, Iulian Hanea
„Deschide, nană, uşile” pe colindă cu Antonia Veştemean, Antonia Niţu, Sorina Cimpoca, Daria Lac, Sandra Popica, Patricia Neagoe, Alexia Drăghici, Fabian Veştemean, Carmen Rotărescu, Tania Drăghici
Invitaţi speciali: Adrian Neamţu, Sorin Popovici, Ramona Chirca Boorel
Colaj de cântece şi colinde: Silvana Săvoiu şi Ionuţ Rotaru
Grupul de chitare „Zâmbete şi Acorduri” coordonat de preotul paroh Liviu Moisiu, alături de instrumentiştii: Paul Foficaş, Ştefan Stanovic, Adrian Adrian Lalu
Scurt popas în Şezătoarea satului
Obicei tradiţional de „Ridicatul fetelor”
Coregraf: Ovidiu Zeicu
Prezentator: Rodica Popa Comăniciu