De zece ani încoace, Delta Dunării devine mai cunoscută lumii întregi datorită specialiștilor de la Muzeul ASTRA din Sibiu. Pe 16 noiembrie, Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, cei de la Muzeul ASTRA reamintesc eforturile lor pentru promovarea patrimoniului UNESCO din țara noastră.
„Singurul sit natural dintre cele opt situri din țara noastră înscrise în patrimoniul UNESCO este Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Muzeul ASTRA este un adevărat ‘motor’ de promovare în mod sustenabil al acestei zone care este unică în lume. În ultimii 10 ani, muzeografii și specialiștii muzeului s-au deplasat frecvent în Delta Dunării. Aici au întreprins cercetări și chiar filme documentare în care au evidențiat patrimoniul, moștenirea culturală, dar și obiectivele turistice. De asemenea, în cadrul evenimentului nostru ASTRA Multicultural, aducem la Sibiu meșteri, pescari și ansambluri artistice din Delta Dunării ca să prezentăm lumii întregi cât de frumos este acolo și cât de frumoși sunt oamenii locului!”, spun reprezentanții celei mai importante instituții culturale din județul Sibiu.