La aproape un secol de la catastrofa care i-a marcat existența, biserica armenească din Dumbrăveni îşi va recăpăta strălucirea de altădată.
Parohia Armeano-Catolică Dumbrăveni împreună cu partenerii săi de proiect, Primăria Dumbrăveni, Asociația Monumentum şi Uniunea Armenilor din România, au inițiat proiectul de consolidare, restaurare și punere în valoare a bisericii „Sfânta Elisabeta”. Proiectant general şi consultant de specialitate este compania REMON Proiect, în portofoliul căreia se mai regăsesc edificii precum Castelul Huniazilor, Cazinoul din Constanța şi Mănăstirea Sucevița. Sursa de finanțare a proiectului este Timbrul Monumentelor Istorice gestionat de către Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului.
În perioada martie – decembrie 2023, echipele de specialiști și experți realizează studiile și cercetările necesare pentru întocmirea primei faze de proiectare – faza D.A.L.I. (documentație de autorizare a lucrărilor de intervenție).
Mărturie peste veacuri
Biserica “Sfânta Elisabeta”, monument istoric de categorie A, reprezintă un exemplu important de arhitectură barocă pentru zona de sud a Transilvaniei, cu o vechime de peste 230 de ani.
Pentru comunitatea armeană din Dumbrăveni și din România, ea constituie un simbol, fiind una dintre cele mai mari şi valoroase biserici construite de armeni în diaspora. Volumul arhitectonic impresionant al obiectivului arhitectural și valoarea componentelor artistice reprezintă relația comunității cu divinitatea la momentul edificării, potrivit celor de la Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice.
Rezistă din 1791
Primii armeni au sosit în Dumbrăveni, pe domeniul principelui Mihai Apafi I, în anul 1671. Buni gospodari și negustori, aceștia au primit privilegii în 1696 din partea principelui Mihai Apafi al II-lea. Prima lor biserică a fost ridicată în altă parte, într-o zonă inundabilă.
Construcția actualului monument, realizat în stil baroc, din piatră și cărămidă, a început în anul 1766, iar sfințirea a avut loc în 1791. La exterior se află statuile apostolilor Petru și Pavel, lucrări realizate de Simon Hoffmayer, unul din importanții sculptori transilvăneni ai secolului XVIII, în 1780. Biserica-sală, cu interior baroc târziu, se remarcă prin mobilierul de bună calitate, la realizarea căruia și-a adus contribuția și sculptorul clujean, stabilit la Sibiu, amintit mai sus.
„Uraganul”
Exteriorul este dominat de cele două turnuri, cel din partea dreaptă acoperit cu un coif baroc, iar cel din stânga, cu un acoperiș piramidal. Imaginea asimetrică este rezultatul unei furtuni din 1927, când vântul a smuls coiful turnului de nord-vest, care de atunci nu a mai fost refăcut.
„În 1927 a avut loc o catastrofă care a afectat puternic biserica, cu repercusiuni până în zilele noastre. În seara de 2 iulie, la ora 8 și jumătate, un vânt puternic, denumit în unele surse ‘ciclon devastator’, în altele uragan, a doborât coiful turnului de nord-vest, care a căzut peste acoperișul bisericii. A căzut și globul turnului de sud-vest, împreună cu crucea, iar țiglele au fost măturate de vânt în mai multe locuri.
Comunitatea armeană diminuată în număr a organizat o colectă pentru restaurarea bisericii grav avariate, reușind să adune 103.306 lei din partea orașului și 99.157 lei la nivel național. Restaurarea acoperișului bisericii a început în iulie 1927, iar lucrarea a costat 164.612 lei. În august s-a realizat închiderea turnului afectat, cu un cost de 35.911 lei, iar în septembrie-octombrie s-a reparat turnul de sud-vest pentru 162.000 lei. Lucrările de reparații la biserică au fost efectuate de către zidarul Mihály Barth, dulgherul János Farkas, tinichigiul Gergely Lengyel și antreprenorul de construcții Mihály Szakál. Ca inginer expert a participat, ca o favoare, Jenő Moser din Budapesta. Coiful turnului de nord-vest a fost realizat după modelul turnului Catedralei Romano-catolice din Alba Iulia și, deși episcopul a sfătuit ca acesta să fie restaurat conform modelului original, din motive financiare a primit doar o structură simplă, cu caracter temporar. Comunitatea armeană a interpretat această formă ciuntită a turnului ca un simbol care reflectă bine spiritul generației încercate de Războiul Mondial. Cu toate acestea, faptul că colecta a fost continuată și în anul 1928 arată că nu a renunțat nici la eventuala restaurare a coifului turnului de nord-vest”, se arată în studiul istoric realizat de istoricii de artă dr. Pál Emese și dr. Kovács Zsolt.
