„Hrana simplă, mestecarea măruntă a bucatelor, cumpătarea feresc corpul de otrăvire şi formează sâmburele îndelungimii de zile”, recomanda „Calendarul bunului creștin pe anul comun dela Hristos 1923”, apărut la Editura Tipografiei Arhidiecezane din Sibiu.
Autorul rămas anonim ne asigură că, „dacă cineva ascultă de regulele sănătăţii, are să culeagă bunele roade ale ascultării, şi viaţa lui de sigur va avea mai lungă durată, decât atunci când nu urmează regulele acestea”. Iar câteva dintre regulile „din cele mai de recomandat” erau: îmbrăcămintea să fie comodă, „va să zică în nici o parte a corpului hainele să nu te jignească”; „fă marşuri în tact moderat şi respiră ritmic. Dacă inspiri în vreme ce faci 3—4 paşi, apoi reţii răsuflarea alţi doi paşi, şi respiri încet în următorii 2—3 paşi, ai nimerit mijlocul, care adeseori repetat întăreşte plumânile şi sporeşte rezistenta şi puterea de viaţă”; „;ucrările în câmp şi în grădină îţi împrumută nouă vioiciune, îndeosebi dacă îţi plac. Cu cât ştii mai bine să preţueşti natura, cu atât mai ales simţeşti efectele sale binefăcătoare asupra trupului, sufletului şi spiritului”. Cum credeau sibienii de acum 100 de ani că vor trăi mai mult și mai bine? Nu foarte diferit de ceea ce v-ar recomanda astăzi orice medic sau nutriționist!
Cum să ne îngrijim sănătatea
1. Sfaturi bune
Cât ar trebui să trăim? Care este hotarul extrem al vieţii omeneşti?
Un vestit medic, Dr. De Forest, ne lămureşte în următoarele: în asemănare cu viaţa animalelor necuvântătoare (care, după ce ajung, la deplină desvoltare, mai trăesc de patru ori pe atâta), omul ar trebui să vieţuească 100—125 de ani.
S’a constatat, că micul regat al Bulgariei numără trei mii de persoane, care aveau etatea de câte 100 ani; prin urmare sântem îndreptăţiţi a presupune, că omul poate ajunge uşor să trăească o sută de ani.
Să privim câteva din cauzele mortalităţii timpurii şi mijloacele de a le preveni.
Bătrânii de o sută de ani îşi datoresc vârsta înaintată: moravurilor simple, obiceiurilor cumpătate, evitării agitaţiilor violente, ocupaţiunii sănătoase şi, în sfârşit, traiului dela ţară.
De aici se poate explică apariţia, că cu cât oamenii părăsesc viaţa simplă dela ţară, cu atât mai mult scade numărul oamenilor de o sută de ani.
Orce vârstă şi orce situaţie produce în noi o schimbare oarecare. Dacă numărul anilor ne apasă umerii tot mai greu, trebue să fim luători aminte la toate mărunţişurile ce privesc traiul nostru. O mică abatere în mâncare, băutură, somn ş.a., care odinioară credeam că o putem comite nepedepsiţi, acum n’o prea suportăm fără urmări. Natura nu mai poate suferi loviturile ce-i aplicăm, căci mijloacele sale de apărare sânt slăbite şi puterea de rezistenţă scăzută.
Muşchii dela o vreme au pierdut din vârtoşie; arteriile nu mai au elasticitate şi nu pot să lucreze ca altă dată; nervii sânt sleiţi şi nu mai suportă vegherile de noapte. Căldura corpului a scăzut şi omul devine mai simţitor pentru răceli. Oboselile sânt mai dese, iar întremarea înaintează mai încet.
Cine e născut din părinţi tari şi sănătoşi, — dacă ascultă de legile naturii date de Dumnezeu, — are tot ce se cere ca să fie voinic şi să trăească îndelung. Dar ascultarea aceasta trebue dovedită în orce privinţă: în mâncare, băutură, muncă, odihnă, plăceri şi chiar în felul d’a se îmbrăca ş. a.
Taina adevărată de a lungi viaţa nu este alta, decât: a cruţa viaţa. Obiceiurile simple ale oamenilor de o sută de ani sânt caracteristice. În majoritate sânt ţărani, iubitori de natură, cari se nutresc simplu şi duc trai muncit.
Moşnegii Bulgariei, trei mii la număr, trecuţi de o sută de ani, se hrănesc aproape exclusiv cu pâne neagră, zarzavaturi şi iaurt. Mulţi dintr’înşii nu şi-au părăsit de loc ţinutul naşterii, poate niciodată n’au văzut un tren, un automobil, un teatru sau cinematograf. Ei nu vin, cum s’ar zice, niciodată în atingere cu civilizaţia, care prin urmare nici nu-i împedecă d’a se simţi foarte bine.
Hrana simplă, mestecarea măruntă a bucatelor, cumpătarea feresc corpul de otrăvire şi formează sâmburele îndelungimii de zile.
Mâncare potrivită, somn şi muncă regulată influenţează binefăcător asupra sănătăţii şi asupra duratei vieţii.
Cine iubeşte ospeţele bogate în vin, ceai, cafea, îşi seacă puterea organelor digestive şi îşi scurtează zilele. Adesea se stânge de moarte, subită. Negustorul sau muncitorul, care fără veste renunţă la ocupaţiunea sa şi vrea să trăească bine din rentele sale, n’are nici decum în perspectivă o lungă viaţă, cum s’ar crede. Munca în raport cu puterea, plimbări la aer, lucrări de grădinărit conservă excelent întocmirile organismului, şi împedecă o grea grabnică şi incurabilă slăbire de bătrâneţe.
Omul, la începutul şi cătră sfârşitul vieţii sale, are trebuinţă de îngrijire specială. Deosebirea între copilul plăpând şi între moşneagul scăzut în puteri consistă în împrejurarea, că un copil trebue să fie supravegheat de o persoană mai în vârstă decât el, pe când omul ajuns în primul stadiu al bătrânețelor se supraveghează însuşi pe sine.
Sănătatea se poate păstră numai prin îngrijire necurmată. Binecuvântarea Domnului şi observarea exactă a legilor igienice, care stăpânesc asupra corpului omenesc dela prima până la ultima zi a vieţii sale, sânt unicele mijloace pentru lungirea vieţii.
1. Respiră adânc! Dela anul vârstei al cincizecilea încolo cartilagiile (adecă ţăsăturile flexibile şi elastice) dela piept şi dela coaste, precum şi articulaţiile (încheeturile) coastelor şi ale şirei spinării sânt pătrunse de săruri văroase. Înţepenirea toracelui (a coşului pieptului) se declară la etatea amintită, drept urmare a acestei cauze. E uşor de înţeles, că dacă toracele se mişcă cu anevoie, respirarea adâncă este cu neputinţă; de aici provine mai ales slăbiciunea şi lipsa de rezistenţă a bătrânilor.
Purtarea corsetelor sau a hainelor, care fac talia sub ţire la femei, traiul şăzând, antipatia ambelor sexe pentru sport, contribue la ivirea simptomelor de slăbiciune a bătrâneţelor. Pentru a le combate, oamenii caută să-şi conserve mlădierea şi sprintenia corpului prin deprinderi gimnastice de multe feluri.
Cine voeşte să fie şi să rămâie tinăr, trebue să facă mişcări tinereşti, — însă nu prea prea.
Îmbrăcăminte comodă, mult aer proaspet, ţinută dreaptă şi exerciţiu de inspirare şi expirare se cer neapărat pentru a împedecă înţepenirea toracelui.
Cea mai recomandabilă mişcare este a face marşuri.
In loc să te urci în tramvai sau în trăsură, fă-ţi excursiunile pe jos, ca să-ţi îndemni plumânile la lucru. Mijlocul acesta este atât de prielnic, încât răsplăteşte cu abundanţă osteneala cheltuită, or şi cât de înaintat în vârstă ar fi cineva. Fireşte, încercarea are să se facă în raport cu puter le corporale. Cu cât plumânile lucrează mai bine, cu atât mai mult oxigen intră în sânge, cu atât mai perfectă este producerea căldurii şi cu atât mai vârtos scade sensibilitatea în faţa răcelilor.
Deprinderile de respirare, în urma presiunii ritmice a intestinelor prin diafragmă (muşchiul subţire şi lat care desparte pieptul de pântece), formează un preţios ajutor al digestiunii (al mistuirii) şi al circulaţiunii sângelui în abdomen.
2. Nu te feri de apa rece! Teama de apă rece, scurt aplicată, nu este întemeiată. Bine înţeles, bătrânii şi copiii au să fie trataţi cu deosebită grijă. Aplicările să fie scurte, în odaie caldă, la început cu apă căldicică, apoi gradat răcită.
Ca să obţinem o bună reactiune, corpul trebue frecat puternic. Reacţiunea unei băi reci este mai energică, dacă la intrare corpul e cald, temperatura apei e scăzută şi baia este de scurtă durată. Frecările înainte de baie, în timpul
băii şi după baie, asemenea şi mişcarea sau gimnastica, ce urmează după ieşirea din apă, favorisează efectul priincios.
Sleirea de puteri, lipsa somnului, bătrâneţe înainte de vreme, grăsimea prea mare sau slăbia excesivă, activitatea defectuoasă a pielei, năduşeala prea multă prin porii corpului, aversiunea pentru apa rece, frigurile şi o prea accentuată iritabilitate a nervilor împedecă efectul.
Urmează din ele cele spuse, că omul care are piele caldă (cum este demineața la sculat din pat), este cel mai pregătit să iee o baie rece. Dacă pielea e rece, va lua întâi o baie caldă, urmată de una rece. Temperatura apei, la spălătură rece, trebue să fie de 13—25 grade Celsius.
Gheața, pusă câteva clipe pe şira spinării, ar fi potrivită din cale afară. Reacţiunea atinsă prin aceasta este cu atât mai însemnată.
Frecările îmboldesc nu numai pielea prin producerea căldurii locale, şi îndeamnă la lucru nu numai nervii, cari regulează vasele de sânge, ci încălzesc corpul întreg în urma mişcărilor săvârşite.
Se înţelege, este mai consult, ca spălarea să se facă în odaie cu temperatura de 20—24 grade, până când corpul se obişnueşte cu apa rece. Dacă reacţiunea lasă de dorit te culci earăş în pat şi stai acolo până când corpul se încălzeşte deplin.
Când persoana înaintată în etate este prea simţitoare pentru spălături reci afară de pat, spălarea rece cu ajutorul mănuşii de frotat i se dâ in pat, şi anume aşa, că fiecare parte a corpului se spală separat, una după alta (întâi un braţ, apoi al doilea, pieptul şcl., şi la urmă spatele), şi totdeauna se şterge cu prosopul încălzit partea spălată, înainte de a continuă cu partea următoare.
Sânt rari bătrânii, cari să poată răbda uşor apa rece.
De aceea spălaturile reci li se înlocuesc cu o baie călduţă, urmată de duşuri cu o temperetară scăzută gradat până la 16 grade, şi de frotări cu mâna şi cu mănuşa de frecat. Aerul răcoros impresionează mai puţin decât apa rece. Înrâurirea aerului rece asupra corpului şi frecarea excită pielea şi întăreşte organismul tot mai mult, până când ajunge destul de resistent pentru a suporta frigul.
3. Grijeşte de temperatura corpului! Ca să trăeşti mult, trebue să ştii cum să-ţi păstrezi căldura. Pierderea prea repede a căldurii este dăunătoare atât pentru bătrâni, cât şi pentru copii. Şi unii, şi alţii sânt simţitori; de aceea au să fie îndeosebi îngrijiţi şi feriţi de răceli.
Suprafaţa pielei, în raport cu greutatea muşchilor, este foarte mare la copil. La omul în vârstă e tot cam aşa. Temperatura scade, pentrucă muşchii, izvoarele principale de căldură, sânt micşoraţi în volum în urma neactivităţii lor. Astfel nu este mirare, că organismul ocoleşte bucuros frigul şi orce schimbări repezi de temperatură. De aceea vedem cum persoanele bătrâne caută căldura; ele au trebuinţă de haine mai groase şi locuinţe mai călduroase. Se adăpostesc cu plăcere în colţul din apropierea cuptorului; fug cât pot de orce apă rece, de aer friguros şi poartă deosebită frică de curentul aerului apere de răceli, înghit adeseori băuturi calde, care le ruinează stomacul slăbit. Până când corpul produce căldură îndestulătoare, ca să obţină temperatura internă de 37 grade Celsius, lucrul merge bine. Dar când temperatura scade (dimineaţa 35,8, seara 36,7), se observă semnele puterilor decăzute ale vieţii: indispoziţie, slăbie, lipsă de voinţă, mâni reci.
Scăderea aceasta de puteri este mult semnificativă: Corpul se dovedeşte mai puţin harnic întru a combate numeroşii microbi ce-l ameninţă şi a birui influenţele stricăcioase, la care sântem expuşi fără încetare. Sângele este respins dela suprafaţa corpului, circulaţia este înceată, înclinaţia spre boale este mare, mai ales spre boale de stomac şi plumâni, aşâ de primejdioase pentru moşnegi.
Ca să biruim fiorii frigului, avem două mijloace: 1. Mişcarea, care împedecă slăbirea totală a muşchilor, sporeşte căldura şi restaurează puterile pornite spre derăpănare; 2. Îmbrăcăminte corespunzătoare, pentru a înlătura pierderea prea mare a căldurii corporale.
4. Deprinde corpul cu mişcări sistematice! Părerea noastră este, că mişcarea formează cheea sau temelia sănătăţii.
Obiceiurile din tinereţe, — munca, jocurile, sportul — urmate până la vârsta înaintată, alcătuesc mijlocul cel mai bun, ca să poţi avea parte de lungi bătrâneţe frumoase. Exerciţiile corporale împedecă îngrămădirea grăsimilor, tocmai la etatea critică, în ţesăturile diferitelor organe. Musculatura îşi conservă mlădioşia, încheeturile oaselor pocnesc mai puţin şi mişcările se execută uşor, pentrucă expansiunea muşchilor se măreşte şi articulaţiile se pot întinde.
Circulaţia sângelui, prin activitatea corpului, devine mai vie. Ear sângele dărueşte nu numai vieaţă în formă de oxigen şi substanţe nutritoare, ci şi curăţă ţesăturile de necurăţiile şi materiile otrăvitoare ce s’au adunat într’însele.
Mişcarea înviorează şi restabileşte organismul. Digestiunea, slăbită la bătrâni, se îmbunătăţeşte. Omul este mai prezentabil şi pare că întinereşte văzând cu ochii.
Alăturea activităţii corporale trebue cultivată şi activitatea sufletească. Amândouă sânt necesare şi se completează una pe alta, pentru a sustineâ vânjosia şi puterea intelectuală şi morală. Lucrarea corpului desvoaltă şi întăreşte musculatura; lucrarea spirituală desvoaltă creerii.
Prin nelucrare se strâng la un loc substanţe otrăvitoare, care pricinuesc oboseala şi înţepenirea muşchilor şi ostenesc creerii.
Lipsa de energie şi de ambiţiune se poate atribui întru câtva circulaţiei rele a sângelui şi digestiunii defectuoase. Bătrânii ajung de multeori earăş la mintea copilărească. Şi cred că nu este nevoie, ca fiecare bătrân să decadă la asemenea stare.
E adevărat: omul nu trebue să scape din vedere însuşirile moştenite, datinile şi împrejurimea, unde trăeşte. Însă este adevărat şi aceea, că dacă cineva ascultă de regulele sănătăţii, are să culeagă bunele roade ale ascultării, şi viaţa lui de sigur va avea mai lungă durată, decât atunci când nu urmează regulele acestea.
Amintim câteva regule din cele mai de recomandat: îmbrăcămintea să fie comodă, va să zică în nici o parte a corpului hainele să nu te jignească; fă marşuri în tact moderat şi respiră ritmic. Dacă inspiri în vreme ce faci 3—4 paşi, apoi reţii răsuflarea alţi doi paşi, şi respiri încet în următorii 2—3 paşi, ai nimerit mijlocul, care adeseori repetat întăreşte plumânile şi sporeşte rezistenta şi puterea de viaţă. (Sistema numită Müller se poate urma cu mult succes). Nimic însă nu înlocueşte aerul proaspet. Lucrările în câmp şi în grădină îţi împrumută nouă viociune, îndeosebi dacă îţi plac. Cu cât ştii mai bine să preţueşti natura, cu atât mai ales simţeşti efectele sale binefăcătoare asupra trupului, sufletului şi spiritului.
5. Alege îmbrăcămintea potrivită! Să nu prea uităm, că ori şi cât de solid ar fi închiegat corpul cuiva, cu vremea totuşi slăbeşte. Organismul delicat al minunatei maşini nu mai poate în cele din urmă să funcţioneze aşâ de uşor şi de exact, deoarece aparatul regulator, căldura, s’a incetinat şi s’a redus. Neapărat, apa rece, cum s’a arătat, îndreptează până la oarecare grad lenevia aceasta organică; — dar, afară de cele menţionate, avem să ne gândim şi la o potrivită alegere a îmbrăcămintei.
Pielea ar trebui să aibă o temperatură egală de 31—33 grade Celsius: aceasta este regulă generală pentru ambele sexe, pentru tineri şi bătrâni. In acest scop ar trebui să trăim într’o climă statornică de 27—28 grade Celsius. Clima cu mult mai rece, unde ne aflăm, ne constrânge să reparăm lipsa cu ajutorul îmbrăcămintei conforme.
Hainele au să fie mai subţiri, sau mai groase, mai multe sau mai puţine, în conformitate cu anotimpul, cu temperatura şi cu trebuinţele omului.
îmbrăcămintea are să corespundă sfaturilor şi cerinţelor următoare:
1. Să fie plăcută, când vine în atingere cu pielea, să n’o irite; să se potrivească cu vârsta, clima, sexul şi cu felul de muncă al persoanei, pentru a uşurâ funcţiunile pielei.
2. întreaga suprafaţă a corpului trebue să fie acoperită egal; mânile, picioarele şi genunchii, cari sânt îndeosebi simţitori la frig, dacă cere trebuinţa, au să fie îmbrăcaţi mai gros.
3. Hainele să se acomodeze după forma corpului; ear nu corpul să intre cu de-a sila în haine moderne.
4. Greutatea îmbrăcămintei să apese umerii, nu şoldurile.
5. Stofele uşoare şi moi sânt de preferit stofelor grele şi dese.
6. Prea multe haine împedecă mişcările corpului.
7. Pentru persoane care au ajuns o vârstă anumită, asemenea şi pentru copii, sânt excelente lucrurile de lână. Acestea sânt mai călduroase decât bumbacul şi inul. Lâna scuteşte mai bine de răceală şi vânt. Din acest punct de vedere mătasa ocupă locul al doilea. In raport cu greutatea sa, mătasa este foarte durabilă şi călduroasă. Atingerea ei este din cele mai plăcute. Dar fiind prea scumpă, întrebuinţarea ei nu se poate generaliza. Mătasa aduce bune servicii în ţări friguroase primăvara şi toamna, precum şi în ţările supuse climei schimbăcioase.
Este o mare greşală, — îndeosebi la femei, — când se îmbracă aşa, de o parte a corpului este prea acoperită, ear altă parte e expusă primejdiei de a se răcî. Din acest obicei se nasc catarurile: guturaiul şi celelalte răceli ale organelor respirătoare şi digestive.
Sfârşim cu ceeace am mai zis: Unicele mijloace pentru lungirea vieţii sânt: binecuvântarea Domnului şi observarea exactă a legilor igienice.
2. Poruncile sănătăţii
În şcoalele din America se împart tinerimii următoarele zece porunci tipărite pe o tăbliţă de hârtie:
1. Nu beţi nici ceai, nici cafea, ci cât puteţi de mult lapte.
2. Beți apă în timpul mesei şi între mese.
3. Mâncaţi în fiecare zi multe legume şi fructe; bomboane de loc sau prea puţin.
4. Dormiţi cu ferestrele deschise toată noaptea.
5. Spălaţi-vă dinţii cu mare grijă dimineaţa şi seara.
6. Spălaţi-vă mânile înaintea fiecărei mese, ear unghiile să vă fie totdeauna curate şi scurt tăiate.
7. Nu băgaţi în gură nici un obiect de metal, nici chiar de argint, şi ţineţi mânile cât mai cu putinţă departe de figură.
8. Staţi totdeauna drepţi, cu umerii mult daţi înapoi, chiar atunci când staţi jos.
9. Mâncaţi încet şi mestecaţi bine hrana.
10. In sfârşit fiţi veseli.
3. Grîpa
Gripa, influenţa spaniolă, guturaiul cu friguri, este o boală, cu care de câteva ierne facem mereu cunoştinţă. Nu s’a ivit boala gripei în zilele noastre mai întâi. Strămoşii noştri din veacul al 17-lea, după descrierile d’atunci, se vede că au avut să sufere mult pe urma acestui guturai cu friguri.
Bolnavii de gripă simt mari dureri de cap şi de şira spinării, friguri în tot corpul şi o toropeală de boală grea. Cinci zile ţine de obicei starea aceasta, după care urmează slăbirea boalei, sau diferite complicaţii, adecă boala se îngreuiază cu pleurezie (aprinderea peliţei plămânilor), pneumonie (aprindere de plămâni), emoragii (pierderi de sânge) ş. a.
Gripa nu este primejdioasă, dacă bolnavul ştie să se caute la timp şi astfel înlătură complicaţiile ce le pomenirăm.
Dacă boala a secerat mai cu seamă oameni sdraveni, faptul vine d’acolo, că aceştia se încredeau prea mult în puterile lor şi n’au stat în pat la începulul boalei, sau apoi au părăsit patul şi camera înainte de ziua critică, a cincea; — gripa însă nu sufere să glumeşti cu ea. De aceea orce lucru grabnic ai avea de făcut, trebue să-l amâi dacă te-a năpădit guturaiul cu friguri, sau dacă nu te-ai descotorosit de el cu desăvârşire.
Un bun exemplu se povesteşte din vremea răsboiului: Erau tocmai clipele grele, când armata germană îş vărsă focul năpraznic asupra Verdunului. Un general francez avea să apere un punct însemnat al cetăţii, când fără veste fu cuprins de gripă. Cum să-şi îndrepteze trupele în lupta de apărare, şi cum să-şi îngrijească sănătatea în starea neplăcută ce-l năpădise? A consultat medicul şi s’a supus sfatului de a rămânea în pat, de unde a pus la cale lupta armatei sale. Nimeni afară de medic, nu ştia că generalul e bolnav în pat. După 5 zile generalul putea să părăsească restabilit camera. Şi dacă n’ar fi ascultat de vorba doctorului?
Gripa, mai mult ca alte boale, tratată dela începutul ei, nu primejdueşte viaţa bolnavului. Cu înţelepciune şi bună socoteală sănătatea se recâştigă uşor.
4. De ce să postim?
A deprinde corpul omenesc la înfrânare, nu însemnează alt ceva, decât a-i da putere sufletească şi a-1 pregăti pentru mulţumirea şi fericirea la care năzueşte în toată vremea. Postul s’a instituit ca o trebuinţă a naturii omeneşti, pentru păstrarea sănătăţii; — dar se poate privi şl din alte multe puncte de vedere. Vorbim aproape zilnic despre scumpetea traiului şi cerem necontenit luarea de măsuri pentru ieftenirea alimentelor, introducem preţuri maximale, îmbunătăţim salare, facem multe planuri şi proecte de-a înlesni viaţa, — dar nu ne gândim că postai ar aveâ urmarea de-a ușora traiul mai mult ca toate preţurile maximale şi celelalte măsuri de aceeaş categorie.
Traiul în postire de câteva săptămâni ar contribui nu numai la întărirea sănătăţii, la mulcomirea nervilor, ci şi la producerea ieftinătăţii în toate pieţele, chiar şi în cazul când ar posti numai jumătate din numărul locuitorilor ţării.
Să ne gândim că postul este bun mijloc pentru apără de nenumărate rele şi slăbiciuni. Creştinul cuminte aşa face.
5. Folosul fructelor
Dacă fructele sau poamele sânt bine coapte, şi dacă se întrebuinţează cu bună chibzueală, sânt cât se poate de priincioase sănătăţii. Rar de tot va fi omul, căruia să nu i placă poamele. Ear copiii? Sânt în stare să urce dealuri în mari depărtări, numai să ajungă la câteva cireşe, îndată ce încep a se roşi. În economia casei, fructele ne pot aduce însemnate foloase. În vremea posturilor se gătesc mâncări dintre cele mai gustoase din fructe. Chiseliţe (marmelade) de mere, pere, cireşe, gutâi şi altele, prune uscate, — eată o mulţime de feluri, cu care s’ar putea schimba fasolea din post.
Din rodul pomilor, afară de aceasta, putem avea şi însemnate foloase băneşti.
De aceea are rost, să sădim pomi în grădinile noastre îngrijirile, ce se cer la cultivarea pomilor, nu sânt grele, sânt dimpotrivă plăcute şi nu ne împiedecă dela treburile obişnuite.
Grădina, cu pomii aşezaţi în rând, pe cât se poate după feluri, este ca un colţ de rai. Vara ne scuteşte de arşiţă, iarna ne adăposteşte de vânturile gheţoase.
Un pom poate să trăească zeci de ani. Cel ce l-a sădit, este de obicei ţinut în minte şi de copiii copiilor săi: «Pomii aceştia au fost sădiţi de moşul nostru harnic».
În ţări străine sânt mulţi oameni, cari trăesc numai din vânzarea poamelor grădinii lor. Cu îndemnuri şi exemple, date an de an, se vor deprinde şi sătenii noştri tot mai mult cu sădirea pomilor.