Capodopera culturii maghiare, „Tragedia omului” de Madách Imre, a fost lansată la Sibiu în ediție de lux, sub auspiciile festivalului Ars HUNGARICA.
Cartea a fost tipărită în condiții excepționale la Editura Honterus, în limba maghiară și limba germană, cu ilustrațiile artistului sibian Ștefan Orth. „Tragedia omului” (titlul original „Az ember tragédiája”) este o piesă de teatru scrisă de Imre Madách și publicată pentru prima dată în 1861. Rămâne o operă de căpătâi a literaturii maghiare, jucată și în prezent pe scenă, fiind actuală și în prezent datorită problemelor fundamentale pe care le dezbate. În mod special, evenimentul de la Sibiu a marcat împlinirea a 200 de ani de la nașterea autorului.
Prezentarea a avut loc aseară, la Sala Oglinzilor a Forumului German, în prezența unui public numeros și interesat, precum și a graficianului Ștefan Orth, a președintelui Societății Literare Madách din Ungaria, Bene Zoltán, și a reprezentanților celor două edituri care s-au ocupat de proiectul literar: Benjámin Jósza, directorul executiv al Forumului Democrat al Germanilor din România și al Editurii Honterus, respectiv H. Szabó Gyula, directorul editurii Kriterion. Gazda serii a fost Levente Serfőző, președintele Asociației HÍD. Lansarea a fost urmată de o recepție și de un concert extraordinar al duo-ului Tasi Nóra și Sárosi Péter.
În această dimineață, lucrări de Kodály Zoltán și Ligeti György au fost interpretate de soprana Melinda Samson și pianista Noémi Miklós, în spectacolul „Cea mai frumoasă floare – In memoriam Ligeti 100”, în Galeria Bisericii Reformate.
Spectacolul de închidere a festivalului va avea loc pe scena Teatrului Gong, unde trupa Bekecs va prezenta de la orele 19.00 un spectacol de teatru-dans „Ciocanul satului“, bazat pe lucrarea cu același titlu a lui Petőfi Sándor. Intrarea publicului este liberă.