Zeci de elevi ai Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” au fost răsplătiți cu aplauze, ieri după-amiază, pentru spectacolul „Acasă-i România!”, care a avut loc în sala festivă a Bibliotecii Județene ASTRA.
Pe scenă au urcat elevi talentați din tot județul, care studiază la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu.
Publicul s-a bucurat atât de muzică ușoară, cât și populară. Protagoniști au fost elevii claselor de canto muzică populară, muzică ușoară, instrumente de suflat și fluiere, ale profesorilor Mariana Anghel, Luminița Dejan, Cosmin Verde, Adrian Grecu, Ioan Răulea și Cosmin Diaconescu.
Profesoara Mariana Anghel și managerul Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, Alina Pinca, vor continua să încânte publicul în 1 Decembrie, în spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”, de la Sala Transilvania, organizat de către Consiliul Judeţean Sibiu și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
„Vă invit să ne fiți alături la Sala Transilvania la 1 Decembrie, pentru că vă așteaptă surprize noi. Nu pot să dezvălui încă despre ce este vorba, dar vă invit împreună cu colega mea de la Școala Populară de Arte, artista Mariana Anghel, să ne fiți alături în cadrul acestui mega spectacol, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ‘Cindrelul – Junii Sibiului’. Îți mulțumim, Silvia Macrea, pentru că ne oferi cu atâta dăruire aceste spectacole de elită. De asemenea, mulțumim și Consiliului Județean Sibiu pentru sprijin. Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, aș dori să le urez românilor de pretutindeni, un sincer și călduros La mulți ani! Să nu uităm că acasă-i România!”, a declarat managerul Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, Alina Pinca.
După spectacolul de Ziua Națională, elevii Școlii Populare vor susține mai multe spectacole de colinde în municipiul Sibiu.