Martin Bottesch a lansat o nouă ediție a monografiei satului său natal, Apoldu de Sus

Martin Bottesch a lansat o nouă ediție a monografiei satului său natal, Apoldu de Sus

Profesorul Martin Bottesch, fost președinte al Consiliului Județean Sibiu, a dedicat mai bine de trei decenii de cercetare comunității din Apoldu de Sus, unde a văzut lumina zilei.

Monografia „Apoldu de Sus – un sat transilvan”, elaborată de Martin Bottesch și Ulrich A. Wien, a fost prezentată publicului la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, zilele trecute, în prezența unui public numeros. Invitați speciali la această întâlnire cu cititorii au fost prof. univ. Adinel C. Dincă și istoricul Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene.

Prezentarea volumului a fost susținută și printr-o expunere multimedia. „Cum a fost realizată această carte? O primă etapă a fost cea din perioada 1987-1989, când, dându-mi seama că populația germană pleacă spre Germania în număr din ce în ce mai mare, mi-am spus, împreună cu soția, că nu se poate să se piardă atâtea cunoștințe, să nu se mai știe ce a fost aici. Și am început să documentăm obiceiurile și istoria, dar și dialectul – mai ales soția mea s-a ocupat de dialect. În 1992, când ne-am hotărât să emigrăm, mi-am propus să fac o monografie, pentru că în prima etapă m-a interesat numai populația germană, să nu se piardă din cauza emigrării. Când am decis să fac o monografie, am început să vorbesc și cu românii și cu romii, am strâns material legat de obiceiurile tuturor grupurilor din Apoldu de Sus”, a explicat Martin Bottesch.

Dragostea pentru satul natal, pasiunea pentru istorie, documentarea solidă s-au îmbinat armonios în discurs cu plăcerea de a expune informații interesante și atractive nu doar pentru apolzeni, ci și pentru publicul larg. „În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea a început plecarea apolzenilor în Lumea Nouă. Acesta este primul localnic din Apoldu de Sus care a plecat în America, a câștigat bani și s-a întors acasă după un an, iar de atunci i s-a spus Americanul și așa au fost numiți și urmașii săi, printre care mă număr și eu. Numele său este Michael Bottesch”, a mărturisit, printre altele, autorul, „răsfoind” printre fotografiile de pe ecran.

Cartea a apărut în limba germană în 2011 și a fost un succes editorial. Ediția în limba română a fost îmbogățită cu o serie de colinde ale românilor și ale romilor din Apoldu de Sus, culese de Martin Bottesch, precum și un glosar. Deși este o lucrare foarte complexă, mai sunt aspecte de cercetat, cum ar fi: registrul de socoteli și registrele ținute de primari din secolul XVII, registrul cu procese verbale de partaj, început în 1807, mobilitatea populației ortodoxe la începutul secolului al XVII-lea, documentele despre procesele de graniță cu Tilișca, în secolul al XVII-lea, fenomenul de emigrație a românilor și romilor atât înainte de Al Doilea Război Mondial, cât și după 1989, a subliniat Bottesch.

Coautorul cărții, prof. univ. Ulrich A. Wien, a vorbit despre interacțiunea istoria satului transilvănean Apoldu de Sus cu istoria universală:„Pentru un sat transilvănean – cu un caracter preponderent agrar – evenimentele internaționale nu par, la o primă vedere, a avea prea multă influență asupra dezvoltării sale. Monografia Apoldului de Sus documentează în mod repetat schimbul și transferul regional și internațional de idei, precum și implicațiile acestora. Astfel, în istoria Apoldului de Sus s-au oglindit fenomene din istoria mondială.”

Prof. univ. Adinel C. Dincă consideră că lucrarea „Apoldu de Sus – un sat transilvan” este un semnal interesant și un imbold foarte bun din partea autorilor sub forma unei invitații de a implica în cercetarea istoriei săsești mai vechi sau mai noi din Transilvania și autori de limbă de limbă română.

„Istoria globală într-un sat transilvănean”

„Pentru un sat transilvänean – cu un caracter preponderent agrar – evenimentele internaţionale nu par, la o primă vedere, a avea prea multă influenţă asupra dezvoltării sale. Dar istoria Apoldului de sus demonstrează în mod repetat cum populația de aici a fost strâns implicată în istoria cea mare: în special evenimentele din spațiul european au provocat schimbări în localitate și au condus la transformări în structurile ei sociale.
Începutul este făcut de imigrarea în secolele XII-XIII a unei populaţii din vestul Europei, denumită în documente „flandrenses”, „teutonici”, „saxones”, care s-a stabilit, în acord cu privilegiile consemnate în Diploma Andreană din 1224, și pe teritoriul relativ întins al Apoldului de Sus. Deoarece zeciuiala revenea în întregime preotului, postul acestuia era unul profitabil, iar preoţii din Apoldu de Sus erau adesea aleși, de confraţii lor din capitlul bisericesc de care aparţinea localitatea, ca decani ai capitlului. Deja începând cu secolul al XV-lea, accederea la funcţia de preot într-o comunitate săsească era condiţionată în principiu de o pregătire academică. Cel târziu la mijlocul secolului al XVI-lea, când sașii au aderat la Reforma lui Martin Luther, toţi candidaţii la preoţie urmau cursuri la universități din Europa de Vest, de unde se întorceau acasă, având în bagajul lor cele mai noi cunoștinţe știinţifice. Totodată, în orașele transilvănene a fost reformat sistemul educațional, fapt care a avut un ecou mai mare sau mai mic în rândul satelor. Aceasta reiese din posesia de cărți tipărite în Germania, respectiv din lectura acestora. Se relevă astfel faptul că evoluția pe plan internaţional care a dus la Reformă și totodată la scindarea bisericii latine a fost receptată la scurt timp în spațiul politico-juridic al „Universitas Saxonum” (cu centrul administrativ la Sibiu). Educația pentru toţi, fete și băieţi deopotrivă, era parte a programului reformator, ceea ce depășea cu mult situația existentă în secolul al XIV-lea, când pentru majoritatea satelor locuite de „saxones” sunt documentate deja școli. Apar și școli românești, iar mai târziu administraţia austriacă va încuraja și dezvoltarea învățământului în limba română în Ardeal.
Comunitatea evanghelică din Apoldu de Sus era exigentă și și-a ales adesea clerici deosebiți. Aceasta s-a întâmplat și în secolul XX: dr. Konrad Möckel, geolog și teolog, împreună cu soția sa care avea studii încheiate de farmacie, a condus comunitatea între anii 1925-1933. Urmaşul său, Gerhardt Schaser (1933-1950), studiase chimia și teologia și era preocupat de reînnoirea vieţii religioase în cadrul comunității.
În timpul războaielor, trupe străine cotropeau țara; conducătorii vremii foloseau casa parohială drept adăpost. După secolul XVII, Apoldu de Sus era în mare măsură depopulat. Sub noua domnie a habsburgilor au fost colonizaţi luterani austrieci, care, după grele persecuții suferite în patria lor, au fost în parte despărţiți de copiii lor, aceștia fiind reținuţi în Austria. Adulţii au fost transportaţi sub escortă militară pe Traun și Dunăre, iar apoi pe uscat, până în Transilvania. Aproximativ 4.000 de persoane (în trei valuri) s-au aflat în această situaţie, mulți nu au supravieţuit vitregiilor transportului, efectuat parţial iarna. Faptul că s-a răspândit vestea că ei ar fi „răzvrätiți”, respectiv „criminali” nu le-a înlesnit acceptarea de către autoritățile săseşti. Un grup numeros (cca. 300-350 de persoane) a fost stabilit în Apoldu de Sus, pe două străzi nou construite, constituind aproximativ jumätate din populaţia germană a localităţii. Cunoscuți sub numele de „landleri”, ei au contribuit in mod decisiv la reînflorirea Apoldului de Sus. Din grupul deportaţilor austrieci au făcut parte și anabaptişti, adepţi ai botezului la vârstă adultă. Unii dintre aceștia au fost întemnițaţi la Sibiu, cei mai mulţi s-au unit la Vinţul de Jos cu huteriţii expulzaţi în secolul XVII din Moravia. Netolerată de habsburgii catolici, această mică comunitate nu a putut fi integrată de către cea evanghelică din Ardeal – nici în Apoldu de Sus. „Toleranța” din secolul al XVII-lea, Secolul Luminilor, avea limitele ei clare. Anabaptiştii marginalizaţi astfel s-au refugiat în Țara Românească, de acolo în Rusia și mai apoi, la sfârșitul secolului al XIX-lea, au plecat în America de Nord. Și din acest exemplu reiese cum unele elemente din istoria locală se întrepătrund cu istoria globală.
Și cele două războaie mondiale au plasat populaţia apolzană în contexte internaționale. Au avut loc mișcări de refugiere (1916), dar și plecarea ca soldaţi în ţări străine. Mulți dintre aceștia fie au căzut pe câmpul de luptă, fie au fost luaţi ostatici. Iar în 1945 și din Apoldu de Sus au fost transportaţi bărbaţi și femei apţi de muncă în Uniunea Sovietică, unde au lucrat până în 1949 la reconstrucţia ţării. În special după Primul Război Mondial, mulţi veterani de război au avut dificultăți de readaptare la disciplina socială și bisericească tradiţională. Din orizontul lor de viață făceau acum parte idei neconvenţionale și încercările frontului.
Importantă a fost și migraţia forței de muncă, respectiv emigrarea, mai ales în Statele Unite, dar și în alte tări, care a implicat atât populația rurală transilvăneană germană, cât și, într-o măsură chiar mai mare, cea românească. La început, migrația forței de muncă avea ca scop îmbunătăţirea situaţiei economice de acasă. Din 1910, tendința de emigrare a trecut în primul plan. Unii dintre cei întorsi acasă au adus cu sine impulsuri teologice noi: deveniseră adepți ai unor grupări credincioase neoprotestante care luaseră fiinţă în SUA în secolul XIX. Sprijiniți de misionari călători, aceste grupări au racolat noi adepți, inclusiv în Ungaria și Transilvania. Şi în Apoldu de Sus poate fi urmărit acest fenomen.
În urma celui de al II-lea Război Mondial, unii apolzeni au ajuns în Germania, ceea ce a adâncit de-a lungul deceniilor dorința de emigrare a membrilor familiilor. Pe de altă parte, în 1981, preşedintele RFG Karl Carstens a vizitat, cu ocazia unei vizite de stat în România, și Apoldu de Sus. Deși populaţia fusese instruită să nu vorbească cu președintele, acesta, împreună cu soţia sa, au găsit modalități de intra în contact cu sătenii.
Din aceste schițe sumare, se poate observa că monografia Apoldului de Sus documentează în mod repetat schimbul și transferul regional și internaţional de idei, precum şi implicaţiile acestuia. Astfel, în istoria Apoldului de Sus s-au oglindit fenomene din istoria mondială. Istoria globală într-un sat transilvănean”, a consemnat Ulrich A. Wien.

Răspunde