Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și American Corner Sibiu organizează Concursul de Cultură și Civilizație Americană/American Culture and Civilization Contest, în parteneriat cu Ambasada SUA în România, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Tema ediției 2023 este „Diversitate”. Concursul se adresează elevilor și studenților cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, inițiativa fiind menită să încurajeze studiul individual și consolidarea cunoștințelor de limbă engleză, evidențiind competențele de vorbire în public ale participanților.
Candidații pot alege subiecte din diferite domenii, legate de cultura și civilizația Statelor Unite ale Americii: istorie, geografie, literatură, limbă, arte vizuale, muzică, psihologie, sociologie, jurnalism, filozofie, științe naturale, economie. Condiția este să respecte însă tema propusă anul acesta de organizatori.
Prezentările vor fi susținute verbal, în limba engleză. Durata acestora va fi de 10-15 minute. Vor fi apreciate și evaluate competențele concurenților de a vorbi în fața publicului, capacitatea de analiză și sinteză, dinamismul și autenticitatea. Pentru susținerea argumentelor pot fi incluse materiale multimedia. Participarea la concurs se face individual sau în echipă de maximum patru persoane.
Susținerea prezentărilor se va desfășura în fața unui juriu, în data de 7 decembrie 2023, începând cu ora 11:00. Cele mai bune dintre acestea vor fi premiate, în aceeași zi, cu prilejul aniversării unui an de la înființarea American Corner Sibiu.
Cei care doresc să se înscrie în competiție sunt invitați să aleagă un subiect care se încadrează în tematica anului, să completeze formularul de înscriere, să-l depună la American Corner Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, str. George Barițiu nr. 7, corp B, et. al V-lea, Sibiu sau să-l trimită pe adresa american.corner[at]bjastrasibiu.ro, cel târziu până pe 2 decembrie. Înscrierea și participarea sunt gratuite.