Anul trecut, chiar de Ziua Internaţională a Pădurilor, Asociaţia „România Sălbatică” a lansat aplicaţia cu acelaşi nume, cel mai complet ghid despre natura ţării noastre care poate fi descărcat şi folosit pe telefon şi tabletă.
A fost descărcată de peste 5.000 de utilizatori, iar feedback-ul acestora i-a îndemnat pe creatori să revină anul acesta cu o nouă variantă, care aduce un design nou şi mai multe funcţionalităţi, informaţii şi fotografii spectaculoase. Noua aplicaţie este dezvoltată de Solstys Labs Braşov. Poate fi descărcată şi folosită gratuit în mod integral pe iOS și Android.
Aplicaţia îşi propune să ţină utilizatorii permanent conectaţi la natură şi să îi ajute să înţeleagă mai bine importanţa biodiversităţii din ţara noastră. Cu ajutorul ei utilizatorii pot descoperi natura României structurată pe regiuni (Munţii Carpaţi, pădurile virgine, Dunărea şi Delta, Marea Neagră), pot urmări calendarul naturii în care se regăsesc cele mai interesante evenimente petrecute în natură (cum ar fi rotitul cocoșului de munte sau migraţia păsărilor), pot învăţa despre parcurile naţionale şi naturale ale României, precum şi despre alte arii naturale protejate şi pot primi sfaturi şi recomandări despre zone specifice în care întâlnesc anumite specii de animale sau plante. În plus, aplicaţia include accesul la numeroase fotografii spectaculoase cu peisaje, faună sau floră, realizate de membrii Forona (Organizaţia Fotografilor de Natură din România).
„Poate că o nouă generaţie de copii se va îndrăgosti de natură”
„Când eram elev, cele mai iubite ore de dirigenţie erau acelea în care organizam concursuri de cultură generală. Eram atât de pasionat de ele, încât am ajuns să fiu cel care le organizează. Lucrul la quiz-ul România Sălbatică mi-a reamintit foarte mult de acele momente, aşa că l-am conceput alături de echipa noastră pentru a fi cât mai interactiv şi educativ cu putinţă. Acest nou modul completează perfect structura informativă a aplicaţiei şi sunt ferm convins că animalele noastre animate sunt suficient de captivante pentru a determina copiii să parcurgă toate nivelurile din joc. Cred că din aplicaţia veche lipsea această interactivitate şi mai cred că învăţarea prin joacă este cea care poate naşte pasiuni pe viitor. Eu m-am îndrăgostit de lumea vie din jur datorită atlasului zoologic, poate că o nouă generaţie de copii se va îndrăgosti de natură odată cu aplicaţia România Sălbatică. Noi vom face în continuare tot ce este posibil pentru a stârni interesul oamenilor pentru natură, nu de alta dar acest quiz va pune la încercare pe toată lumea, copii şi adulţi deopotrivă”, a declarat Dan Dinu, iniţiatorul proiectului România Sălbatică.
La școală și acasă
Aplicaţia „România Sălbatică” poate fi un instrument extrem de util în sala de clasă, ca suport pentru orele de geografie sau ştiinţele naturii, dar şi acasă, pentru folosul întregii familii când vine vorba despre educaţia legată de mediu şi natură. Este o aplicaţie interactivă, uşor de folosit şi al cărei sistem de gamification ţine viu interesul utilizatorului. Noutatea introdusă este jocul de tip Quiz, cu ajutorul căruia utilizatorii pot învăţa despre natură ghidaţi de personaje animate, urmărindu-şi progresul cu ajutorul scorului şi badge-urilor obţinute. Quiz-ul are în componenţă trei moduri de joc: campanie, habitate şi multimedia. Primele două sunt împărţite pe mai multe domenii: animale, plante, geografie şi mediu, respectiv: munte, pădure, zone umede şi alte zone. Modul multimedia este poate cel mai inedit, pentru că vine cu recunoaşterea de specii sau comportamentul acestora, folosind imagini, filme sau sunete. Utilizatorul va începe jocul alături de un urs, animal ce îi va însoţi progresul până când va debloca un alt avatar dintre celelalte trei disponibile şi va putea alege dintre două niveluri de dificultate. Cine va parcurge toate cele 500 de întrebări din joc sigur o să afle multe lucruri inedite despre fauna şi flora din România, în timp ce se va distra pe parcurs.