Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România, cel mai important eveniment organizat de UAP, s-a desfășurat anul acesta la Timișoara – Capitala Culturală a Europei, în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara.
„Premiul pentru Artă Plastică Religioasă și
Restaurare a fost acordat colegei noastre Geanina Ionescu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, directorul Centrului ASTRA pentru Patrimoniu”, au anunțat reprezentanții Muzeului ASTRA.
„Am fost onorată să fiu prezentă în Timișoara, Capitala Culturală a Europei, într-un spațiu în care este promovată și sărbătorită excelența. Mulțumesc juriului și Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru distincția acordată. Mulțumesc în numele meu și în numele Muzeului ASTRA din Sibiu”, a declarat Geanina Ionescu.
Cele 20 de premii, pe fiecare secțiune în parte, au fost înmânate de personalități în domeniul culturii.
Directorul general adjunct al Muzeului ASTRA, Ovidiu Baron, a înmânat Premiul pentru Arte Decorative artistei Maria Cioată.