Florile Maramureșului în Muzeul ASTRA

Florile Maramureșului în Muzeul ASTRA

Astăzi, 8 septembrie, Muzeul ASTRA lansează programul cultural „De gust, de leac, de descântec”, în parteneriat cu Muzeul Maramureșean.

Programul va fi deschis prin organizarea primului atelier dintr-o serie de șapte, care va avea ca obiectiv combinarea plantelor medicinale. Această activitate va fi destinată publicului de toate vârstele și se va desfășura între orele 9.00 și 16.00 în curtea gospodăriei de țesător straie vâltorite din Săpânța, Maramureș, monument expus în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Fiecare vizitator va avea ocazia de a-și prepara un amestec de plante sub supravegherea unui muzeograf certificat în domeniu, care va vorbi despre beneficii și contraindicații, despre principiile unei combinații perfecte, dar și despre flora spontană a Maramureșului. Combinațiile realizate la atelier vor fi oferite gratuit publicului participant în limita stocului disponibil.

Acest proiect este co-finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național, având ca scop îmbunătățirea cadrului și a mijloacelor de acțiune pentru punerea în valoare a patrimoniului imaterial din Maramureș.

Răspunde