Includerea filmului „Arsenie. Viaţa de apoi” al regizorului Alexandru Solomon în programul Astra Film Festival a stârnit furia Arhiepiscopiei Sibiului. Scandalul a ajuns până la Ministerul Culturii.
Scrisori deschise la vremea ochilor închiși
Deși filmul lui Solomon circulă deja în rețeaua cinematografelor din toată țara de vreo trei săptămâni, abia luni seară s-au autosesizat înaltele fețe bisericești de la Sibiu despre această „nefericită încercare de a batjocori un popor și valorile lui spirituale” și au publicat pe site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului o scrisoare deschisă cu privire la proiecția în spațiul public a filmului:
„În contextul actual social și economic dificil prin care trece România, libertatea de exprimare câștigată atât de greu cu sângele eroilor Revoluției din 1989 este constant folosită pentru a denigra poporul român, valorile lui spirituale perene și, în mod special, Biserica Ortodoxă. Cu îngrijorare asistăm la o întoarcere periculoasă la metodele de dezinformare și denigrare consacrate de dictaturile bolșevice. Teoria critică a neomarxismului cultural a pătruns adânc în mass-media românească. Se critică instituțiile fundamentale pe care se bazează ființa poporului nostru, începând cu Biserica, cu familia și cu patria. În acest demers neomarxist se încadrează și recenta producție cinematografică a regizorului Alexandru Solomon. Încadrat fals în ciclul documentarelor, filmul este o nefericită încercare de a batjocori un popor și valorile lui spirituale. Viața părintelui Arsenie Boca, jignitor parodiată, nu este altceva decât un pretext de ridiculizare și jignire a mii și mii de credincioși ai Bisericii Ortodoxe.
Acest film, așa-zis documentar, caricaturizează și profanează memoria Părintelui Arsenie Boca, care încă din timpul vieții a fost numit în evlavia poporului nostru Sfântul Ardealului. Părintele Arsenie a fost un monah de vocaţie care a format în plan duhovnicesc generații întregi de credincioși. În contextul aridităţii sociale şi spirituale a ţării noastre dinaintea şi după cel de-al Doilea Război Mondial, slujirea, propovăduirea şi activitatea duhovnicească a Părintelui Arsenie de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, iar apoi de la Prislop, au constituit un autentic izvor de hrană şi învăţătură spirituală pentru mii şi mii de suflete însetate de har sau rănite de diferite suferinţe şi încercări. Sunt volume întregi de mărturii despre evlavia și cinstirea deosebită de care părintele Arsenie s-a bucurat și continuă să se bucure în rândul credincioșilor noștri; sutele de pelerini care zilnic merg la Mănăstirea Prislop și cer mijlocirea Părintelui fiind deosebit de expresive în acest sens.
Domnule director general al CNM Astra,
Domnule director al Festivalului Astra Film,
Solicităm prin această scrisoare deschisă ca proiecția acestui film să nu fie permisă în județul nostru, deoarece:
● Demersul artistic pe care acest film îl propune nu este unul sincer, căci în spatele unei lamentabile arte cinematografice există un mesaj vădit discriminator și jignitor. Autorul se declară încă din debutul filmului „sufocat” de prezenţa Bisericii Ortodoxe în spaţiul public şi îşi propune în pseudo-documentarul său să o denigreze, atacând personalitatea părintelui Arsenie. („Prin 2018 am simțit că mă sufoc; prezența Bisericii era peste tot în viața publică, și emblema acestei influențe era un călugăr chipeș, Arsenie Boca.” – min. 01:10).● Într-un mod cu totul nesincer a fost obținută și aprobarea din partea Arhiepiscopiei Sibiului de a filma la Mănăstirea Sâmbătă de Sus, stipulându-se în cererea adresată nouă că se dorește „realizarea unui film documentar despre viața Părintelui Arsenie Boca….”, realizatorii fiind „însoțiți la filmare de circa 20 de pelerini (aceste persoane sunt alese de către noi, sunt enoriași care merg la pelerinaje în toată țara)”. Realitatea prezentată pe peliculă este cu totul diferită: filmul nu este documentar, ci o parodie ieftină în care pretinșii pelerini defăimă prin cuvinte și atitudini atât locurile acelea, cât și actul de pelerinaj în sine la mormântul părintelui Arsenie.● Viaţa părintelui Arsenie este grosolan şi jignitor bagatelizată: un personaj care îl reprezintă pe Părintele Arsenie îşi permite să fumeze îmbrăcat în haină monahală arătând pe tot parcursul filmului prin gesturi, atitudini şi cuvinte explicit ura şi antipatia faţă de personalitatea marelui duhovnic. („Îmi e antipatic (părintele Arsenie, n.n.), lumea spune că a făcut minuni…” – min. 01:05:23). Aceeași atitudine ironică și jignitoare o au toate personajele care joacă în acest film: aşa-zișii pelerini atent selectați de către regizor apar în diverse ipostaze purtând căciuli cu chipuri de animale (min. 10:40), schimonosindu-se, făcând lucruri caraghioase în incinta Mănăstirii Sâmbăta, ridiculizând și jignind mii și mii de pelerini care vin la mormântul părintelui Arsenie.● Textele pe care aceşti pseudo-pelerini le citesc şi le discută provin din diverse surse, unele fiind extrase din notele informative ale securității, iar comentariile ironice făcute pe marginea lor au acelaşi caracter jignitor şi denigrator la adresa părintelui Arsenie (min. 33:45).Batjocorirea Bisericii și a valorilor poporului nostru prin acest film fac ca proiectarea lui în spațiul public, la un festival organizat de instituții ale statului român, să aducă un grav prejudiciu de imagine Bisericii noastre.
Din toate aceste considerente credem că un astfel de demers artistic nu face cinste festivalului Astra Film, menit să ridice și să anime prin artă poporul nostru și să îl ancoreze și mai mult în valorile lui tradiționale care l-au consacrat și l-au definit pe parcursul întregii sale istorii.”
Cenzură în Sibiul cu blazon ecumenic
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sibiului a primit, a doua zi, o replică prin care organizatorii au dat de înțeles că nu vor retrage filmul din festival, în ciuda presiunii publice:
„Astra Film Festival are o istorie de 30 de ani, în care libertatea de exprimare a fost mereu un principiu de bază. Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată vreun punct de vedere, cu atât mai puțin vreun film din selecția festivalului. Acesta este un principiu nenegociabil. Credem cu tărie într-o societate deschisă în care se poate discuta liber despre orice.
Cererea de a scoate un film din festival, de a-l opri de la distribuire, înseamnă cenzură, este neconstituțională (vezi Art. 29, referitor la libertatea conștiinței și Art. 30, referitor la libertatea de exprimare) și, nu în ultimă instanță, atentează la dreptul și libertatea publicului de a viziona un film.
Astra Film Festival respectă inclusiv punctul de vedere al celor care critică filmul “Arsenie. Viața de apoi”. Oricine are dreptul să critice orice, inclusiv un film din selecția festivalului. De aceea, fiecare film din programul AFF este urmat de dialoguri între realizatori și public. De aceea, vom organiza o dezbatere și după proiecția acestui film, la care am invitat să participe inclusiv reprezentanți ai Mitropoliei Ardealului.
Filmul documentar are această calitate unică: aduce în fața publicului probleme și dezbateri reale ale oamenilor, le expune și le propune spectatorilor să privească orice subiect din mai multe perspective. Un film documentar poartă amprenta valorilor împărtășite de către realizatorii lui și deseori atinge subiecte foarte sensibile față de care publicul poate să aibă reacții foarte diferite. Ceea ce e un câștig. Ne dorim cu toții o societate deschisă, cu oameni liberi din toate punctele de vedere.
Aceasta a fost și este menirea și misiunea festivalului Astra Film: să creeze un spațiu sigur, în care să se întâlnească abordări diferite, să se confrunte ideile, nu oamenii, și oricine să își poată exprima părerea în mod civilizat.
Dând dovadă de deschidere totală și respectând cu strictețe libertatea de exprimare, Astra Film Festival nu a atentat niciodată și nu nici nu va atenta vreodată la valorile Bisericii Ortodoxe Române. În urma cu 10 ani, am prezentat un alt film despre Arsenie Boca, realizat de Nicolae Mărgineanu, având o perspectivă și o abordare diferite, o producție care a avut un succes extraordinar.
Constatăm că deja lucrurile escaladează excesiv în jurul acestei teme, ceea ce poate genera o situație în care evaluarea filmului nu va mai avea legătură cu ceea ce a realizat regizorul; va fi doar un scandal public. Iar acest lucru nu este în interesul niciunui om responsabil. Facem apel la înțelepciune.
Pentru noi, AFF2023 este o ediție aniversară. Și facem cu atât mai mult acest apel. Să nu uităm că trăim în orașul culturii, al pluralismului etnic și religios, al pluralismului de creație și interpretare. Toate acestea sunt posibile tocmai din respect pentru diferențele de interpretare și în respect pentru libertatea de exprimare, de credință și de creație artistică.”
Din partea Complexului Național Muzeal ASTRA, cuvântul de ordine este „Împreună”:
„Ne amintim că Muzeul ASTRA este unul din proiectele Asociațiunii Transilvane pentru Literatura română și Cultura poporului român. Atunci, în 1861, Cultura și Biserica erau împreună pentru a crea o identitate, bazată pe valorile și creativitatea românilor. Colecția începută atunci – și implicit muzeul de acum – a adus, poate surprinzător, împreună frumosul, creativitatea, interacțiunea tuturor etniilor și implicit a bisericilor. Muzeul ASTREI are o colecție deschisă spre lume, care cultivă empatia și binele, fără stabilirea de granițe morale, etnice sau de alt fel. Suntem și acum împreună cu biserica, ba chiar mulți dintre noi avem prețuire pentru faptele părintelui Arsenie Boca. Știm însă că un film documentar este o creație de sine stătătoare, care permite abordări diferite.
Muzeul ASTRA, o instituție confirmată în topul muzeelor din Europa, comunică și promovează la cel mai înalt nivel valorile identitare din România, în ultimii 10 ani fiind de departe principalul ambasador cultural al României în Europa și nu numai.
Conducerea Muzeului ASTRA nu a intervenit niciodată asupra selecției de filme pentru festivalul ASTRA Film, lăsând specialiștii să decidă. Dialogul prilejuit de fiecare proiecție a reprezentat cadrul unei exprimări libere, în care au fost evidențiate atât fapte de laudă, cât și greșeli.
Din punctul nostru de vedere lucrurile sunt simple! Ca de fiecare dată, vom merge în localitățile din județ pentru a educa și a comunica poziția Muzeului ASTRA și a Consiliului Județean Sibiu cu privire la elementele identitare, valorile asumate de comunitățile rurale și urbane din România, prezentând și un film din altă perspectivă, în ton cu crezul majorității creștinilor ortodocși și nu numai.
Suntem și acum alături de biserică în promovarea valorilor naționale, fără să excludem categorii de oameni, fără să judecăm alegeri. Vrem să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă, să facă diferența între diversele abordări ficționale, să interpreteze realitatea și să facă alegeri în cunoștință de cauză. Susținem creativitatea, empatia, spiritul critic, înțelegerea valorilor celorlalți.
Din punctul nostru de vedere, în secolul XXI, dialogul constructiv este singurul instrument care detensionează stări de criză și care duce la o creștere organică a societății din acest colț al Europei, vital, pentru posteritate.
Muzeul ASTRA este al tuturor și va rămâne așa!”
„În contextul dezbaterii generate în spaţiul public în ceea ce priveşte difuzarea filmul „Arsenie. Viaţa de apoi” al regizorului Alexandru Solomon, Ministerul Culturii face următoarele precizări:Constituţia României, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, prevede că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile” (art. 30 alin. 1) şi că „cenzura de orice fel este interzisă” (art. 30 alin. 2).De asemenea, Legea fundamentală a României mai precizează ca „răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii” (art. 30 alin. 8).Ministerul Culturii, ca autoritate publică centrală, are obligaţia de a întreprinde demersuri doar în limitele atribuţiilor conferite prin lege şi cu respectarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Legea fundamentală a României. Prin urmare, în măsura în care ar interveni în planificarea şi în conţinutul unui festival, indiferent de specificul acestuia, Ministerul Culturii s-ar situa în afara responsabilităţilor legale şi ar încălca prevederile constituţionale referitoare la libertatea de exprimare.Conţinutul producţiilor culturale care generează controverse în spaţiul public merită abordat de părţile interesate printr-un dialog activ, sub semnul toleranţei şi al respectului pentru demnitatea umană, care să ţină cont atât de prevederile legale, cât şi de sensibilităţile legitime ale multor cetăţeni români.”