Atracții FITS, premiere pe Scena Digitală în septembrie

Atracții FITS, premiere pe Scena Digitală în septembrie

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, continuă surprizele pentru public și îi oferă posibilitatea să urmărească online spectacole prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Premierele lunii septembrie sunt spectacole care s-au jucat cu casa închisă și s-au bucurat de mare succes la public la cea de-a 30-a ediție a FITS: „MAKOM 30. Sărbătoarea dansului” și „Înapoi la Bach”.

„Vertigo Dance Company a sărbătorit anul acesta 30 de ani de existență, la fel ca festivalul, iar această fericită coincidență a adus pe scena FITS un spectacol memorabil, creat special pentru acest eveniment. De asemenea, festivalul a fost deschis printr-un spectacol de orgi extraordinar. Pe Scena Digitală, publicul se poate bucura de aceste două spectacole deosebite și online și să fie astfel parte din miracolul care a însemnat FITS 30”, spune Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul general al TNRS.

„MAKOM 30. Sărbătoarea dansului” al Vertigo Dance Company este un spectacol despre căutarea perpetuă a revenirii în locul care ne apropie de noi. Căutarea perpetuă ne duce mai aproape de noi înșine. Noa Wertheim îmbină spiritualitatea, existențialismul și viața din jurul nostru. Pendulând cu atenție între acești poli, coregrafa transformă mișcarea în inspirație, „perpetuând căutarea locului care ne ajută să ne conectăm la noi înșine”. Wertheim spune că „Makom are la bază conceptele de Imagine și Șablon. Imaginea reprezintă esența, emoția, sufletul, lumea noastră internă, în timp ce Șablonul reprezintă corpul, structura atotcuprinzătoare. Între cele două cadre conceptuale regăsim întinderea timpului. Înțelegerea caracterului temporar al existenței ridică întrebări legate de supraviețuirea noastră: Cum se sfârșește totul? Încotro de îndreptăm? Pe parcursul existenței noastre în spațiu, luând forma fizică a corpului nostru, ne confruntăm cu aceste întrebări primordiale. Iată structura magică a contradicțiilor cu care ne naștem și prin prisma cărora ne explorăm drumul în viață.”

„Înapoi la Bach” cu Jean-Christophe Geiser este un spectacol tribut dedicat orgii, regina instrumentelor, și lui Johann Sebastian Bach, regele compozitorilor. Cunoscutul organist elvețian Jean-Christophe Geiser, directorul muzical al Catedralei din Lausanne, unde se află cea mai mare orgă din Elveția, va interpreta la orgă cele mai dificile lucrări ale lui Bach: Preludiu și Fuga, Partita, Coral – un adevărat regal al operelor pentru orgă compuse de Bach. Ascultați-le cu inima deschisă!

Bilete și abonamente pe Scena Digitală

Pe Scena Digitală, abonamentul lunar, cel trimestrial, precum și cel anual includ toate cele peste 60 de spectacole disponibile, la care se adaugă lunar două producții în premieră. Iubitorii de teatru, film, dans și muzică pot alege abonamentul pentru 12 luni la preț de 6 luni, respectiv 299 lei, și abonamentul pentru 3 luni la preț de 2 luni, respectiv 89 lei. Abonamentul lunar costă 49 lei/lună. Spectatorii pot opta și pentru biletul individual, care permite vizionarea unui anumit spectacol la prețul de 30 lei. În perioada de valabilitate a abonamentului, spectacolele pot fi vizionate oricând, oriunde și de oricâte ori.  Biletul individual este disponibil patru ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare.

Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe site-ul www.scena-digitala.ro.

Toate spectacolele Scenei Digitale oferă și subtitrare în limba engleză.

Răspunde