Luna septembrie aduce cea de a IV-a ediție Weinfest Mediaș, iar în decembrie este programat încă un festival al vinului, „ediție de Crăciun”.
Următorul Weinfest va avea loc în centrul istoric al Mediașului, în Piața Castelului, în perioada 15-17 septembrie.
După un an de pauză, organizatorii Weinfest Mediaș declară oficial că prestigiosul evenimentul continuă în vechea metropolă de vin a Transilvaniei într-un nou format. „În calitate de organizatori, ne bucurăm că formatul nostru de succes creat cu multă trudă în anii anteriori a fost preluat. În consecință, gazda evenimentului, Turrepitz – paznicul cetății, vă anunță cu mare entuziasm faptul că evenimentul nostru se reinventează într-un nou format, păstrând baza de mare degustare, compus din două evenimente anuale: Weinfest Mediaș – 15-17 septembrie 2023 și Weinfest Mediaș Christmas Edition – 15-28 decembrie 2023. Weinfest Mediaș vă așteaptă în clinchetul paharelor de vin oferit la degustare de cramele din spectrul național și internațional care își prezintă în acest an creațiile în curtea castelului din jurul turnului emblemă al orașului la mijlocul lui septembrie. Rămâne un eveniment de suflet al nostru, medieșenii care iubesc acest oraș și doresc ca el să evolueze din toate punctele de vedere, bazat pe principii solide, corect și transparent. Vă aducem aminte ca evenimentul Weinfest Mediaș se desfășoară ca parte a eforturilor de reconstrucție a Vechii Metropole de Vin a Transilvaniei, sub auspiciile zâmbetului lui Dumnezeu din spatele lacrimilor cerului, așa cum s-a demonstrat la Proclamația de la Mediaș a Zilei Internaționale de Fetească regală! Vă promitem o experiență diferită în fiecare zi a evenimentului din luna septembrie.
Biletele pentru degustare se pot achiziționa de pe iabilet.ro, la prețuri cuprinse între 30 și 50 de lei/zi. Iubitorii vinurilor vor avea posibilitatea să descopere vinurile de la producătorii aflați în cele 12 căsuțe destinate degustării.
Program:
- Vineri, 15 septembrie: 18.00-23.00
- Sâmbătă, 16 septembrie: 12.00-23.00
- Duminică, 17 septembrie: 14.00-23.00
Weinfest Mediaș este organizat de Asociația Locului Natal Mediaș, FDGR Mediaș, Asociația Culturală Pusteblume Mediaș și Asociația pentru Reconstrucția Vechii Metropole de Vin a Transilvaniei.