În august, tradițiile au gust la Rășinari!

În august, tradițiile au gust la Rășinari!

Cea de a XX-a ediție a Festivalului Brânzei și al Țuicii se desfășoară în 26 și 27 august la Rășinari, pe Valea Ștezii. Invitații speciali sunt interpreții Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Nicoleta Voica și Doinel Handorean.

Localnicii și turiștii se vor bucura de un program artistic bogat, de toate bunătățile de la standurile producătorilor tradiționali, dar și la degustarea specialității festivalului: un bulz ciobănesc de 10 metri, pregătit pe loc!

Comuna Rășinari, una din cele mai frumoase localități ale României, deținătoarea titlului mondial The Best Tourist Village 2022, este gazda celei de-a XX-a ediții a Festivalului Brânzei și al Țuicii la sfârșitul acestei săptămâni.

„An de an, pe Valea Ștezii, tineri frumoși îmbrăcați în costume tradiționale încântă turiștii cu dansul lor vesel, cunoscuți cântăreți de muzică populară din Mărginimea Sibiului și din alte colțuri ale țării strâng ropote de aplauze de la mulțimea adunată. Pe parcursul celor două zile de festival, va avea loc târgul de produse tradiționale, unde începând cu ora 10.00 putem gusta produse tradiţionale specifice Mărginimii Sibiului, brânzeturi, tocană de oaie la ceaun, cocoloș cu brânză, pastramă și să ne bucurăm de programul artistic oferit de ansamblurile folclorice și de interpreți de muzică populară”, spune Bucur Bogdan, primarul comunei Rășinari. Pe parcursul celor două zile de festival, între orele 14:00 și 17:00, vor mai avea loc ateliere tematice pentru copii și tineri, precum și drumeții.

Manifestarea culturală este organizată de Primăria Rășinari în colaborare cu Asociația Pentru Promovarea Artelor Spectacolului Fringe, Asociația Călușerii Rășinari, Asociația Turismul Sibian, Asociația Pensiunilor Agroturistice din Rășinari, Asociația Rășinari Confluențe Europene și este co-finanțată de Primăria Rășinari prin Agenda Culturală 2023 și de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Culturală și Comunitară 2023.

 

PROGRAM

Sâmbătă, 26 august 2023

  • Ora 13:30 – obiceiuri pastorale la Rășinari cu grupul folcloric „Nunta ciobănească”
  • Ora 14:00 – spectacol oferit de ansamblul „Călușerii” al Căminului Cultural din Rășinari, „Fluierașii din Rășinari” și invitații
  • Grupul de muzică tradițională românească „Junii” coordonat de Cosmin Verde
  • Ora 15:30 – deschiderea oficială a festivalului și vizitarea standurilor de brânză și țuică
  • Ansamblul „Nedeea” de la Novaci și ansamblul „Liviu Dafinescu” de la Baia de Fier
  • Grupul vocal „Floare de Bujor” de la Gura Râului coordonat de Chivuța Cîmpean
  • Spectacol oferit de Melania Gîjulete, Cătălin Dudaș, Victorina Stan și Maria Oancea
  • Ansamblul „Junii Petrilei”, din Petrila, Ansamblul „Ciuleandra,”din Topoloveni, Ansamblul „Șureanca” de la Șura Mică și Ansamblul „Rapsozii Văii Mureșului” din Harghita
  • Ora 19:30 – recital oferit de Adina Roșca și Cătălin Doinaș

Duminică, 27 august 2023

  • Ora 10:00 – desfăşurarea festivalului cu vizitarea standurilor
  • Ora 13:00 – pregătire cocoloș cu brânză – Bulzul Festivalului 2023 – produs tradiţional pentru degustat din specialitatea festivalului
  • obiceiuri pastorale la Rășinari
  • spectacol oferit de Ansamblul „Căluşerii” al Căminului Cultural din Rășinari, Grupul Vocal al Reuniunii Mărginenilor coordonat de Rodica Popa Comăniciu, ansamblul „Dor” de la Băbeni și „Fluierașii” de la Jina
  • Program oferit de grupurile vocale „Doruri sibiene” și „Mlădițe sibiene” coordonate de Izabela Tomiță
  • Ansamblul de la Polovragi, Ansamblul de la Vaideeni, Ansamblul de la Șoimuș, Ansamblul „Doina Bistrei” din Zăvoi
  • Ora 17:30 Spectacol oferit de Nicoleta Voica
  • Cânt și joc – ansamblul „Măgura” din Codlea, Brașov și Ansamblul „Vasile Lucaciu” – Sisești de la Maramureș
  • Spectacol oferit de Ansamblul „Căluşerii” al Căminului Cultural din Rășinari cu invitații
  • Ora 20:00 – recital oferit de Doinel Handorean cu formația
  • Foc de tabără cu participarea Grupului de Dansatori Rășinăreni

Festivalul va fi transmis în direct, duminică, între orele 13.30 și 15.00, la TVR Cluj.

Răspunde